Un băieţel a venit pe lume, în Noaptea de Înviere, la maternitatea spitalului din Alba Iulia. Ce spune o vorbă din popor despre copiii care se nasc de Paşte
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, în Noaptea de Înviere, un băieţel a adus lumină în viaţa părinţilor săi. Pruncul a venit pe lume perfect sănătos, cântăreşte peste 3 kilograme şi a primit la naştere nota 9. Atât băieţelul, care a văzut lumina zilei în una din cele mai importante nopţi ale creştinismului, cât şi mama lui sunt în stare foarte bună. Din popor se spune că bebeluşii născuti de Paşte au o viaţă binecuvantată, luminată şi mult noroc.
Bucurie mare în Noapte de Înviere într-o familie din Alba. A avut cel mai frumos şi de neegalat cadou de aceste sărbători. Au ţinut în braţe, în prima zi de Paşte, minunea vieţii. Mămica care a trecut prin durerile naşterii a adus pe lume un copil de 3.450 kg, perfect sănătos, în jurul orei 5.00 dimineaţa.
Conform credinţei româneşti, în Noaptea de Înviere se deschide Raiul şi se închide Iadul. Despre copiii născuţi în aceasta perioadă şi, mai ales, despre cei aduşi pe lume în Noaptea de Inviere se spune că vor fi călăuziţi numai pe căi pline de oportunităţi şi că vor avea parte de noroc până la capătul vieţii.
Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale în prima zi de Paşte, încă o familie din Alba va avea parte de o minune în viaţă, un alt copil va veni pe lume.
Sursa foto: mami.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural
Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural Consiliul Județean Timiș a emis dispoziția de expropriere pentru clădirea Vilei Internațional, cunoscută drept fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu din Timișoara. Clădirea, situată pe bulevardul C.D. Loga, a fost lăsată în paragină mai bine de două […]
BNR lansează o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880 Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 16 martie 2026, o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880 din Seria ”Monedele României” – Reproducere monedă cu valoare nominală de […]
VIDEO | Autostrada Sibiu-Făgăraș: 500 de oameni și 150 de utilaje grele pe lotul 3. „Va consolida dezvoltarea economică a Transilvaniei”
Autostrada Sibiu-Făgăraș: 500 de oameni și 150 de utilaje grele pe lotul 3. „Va consolida dezvoltarea economică a Transilvaniei” Pe Lotul 3 al autostrăzii A13 Sibiu Făgăraș progresul fizic a depășit pragul de 30%, a anunțat, sâmbătă, 14 martie 2026, Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „Pe tronsonul […]