Rămâi conectat

Editorial

Un an politic ratat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pentru prima oară, după mulţi, mulţi ani, nu mi-am mai făcut planuri la început de an. Şi nu pentru că nu-mi mai doresc nimic, am şi eu, ca orice muritor, vise de împlinit, ţeluri de atins, dar pur şi simplu mă simt dezarmat. Aşa a fost de greu în 2010, un an strâmb, pocit de multele nevoi ale celor din jur, de durerea unor neputinţe pe care nu avem cum le mai îndrepta, că nu mai vreau absolut nimic. Toate necazurile apasă doar pe umerii celor mulţi, pentru că mai-marii ţării nu duc lipsă de nimic. Recesiunea economică şi cortegiul ei de consecinţe nu ne afectează decât pe noi, ei au totul, aşa cum au avut dintotdeauna. Putere sau Opoziţie, au fost în 2010, tot o apă şi-un pământ, şi asta, pentru că, în ciuda doleanţelor populare, situaţia a rămas exact ca la finele lui 2009: adică, tot Boc în fruntea Executivului, foarfeca a tăiat adânc în retribuţiile simbriaşilor de la stat, disponibilizările în rândul bugetarilor s-au făcut (acolo unde s-au făcut) tot pe sprânceană, cei ce şi-au pierdut serviciul au rămas pe mai departe şomeri. Degeaba şi-au dat cu presupusul o droaie de analişti şi deontologi pe la televiziunile „mogulilor”, pentru că toate previziunile lor au fost date peste cap, fiindcă Puterea a rămas neclintită în şa, Băsescu e tot la Cotroceni, iar Opoziţia a exersat la nesfârşit şi păgubos mecanismul moţiunilor de cenzură, în timp ce sindicatele au făcut „chichirez gâlceava” prin pieţele unei Capitale, preocupată mai mult de aglomeraţia de pe „Autostrada Soarelui”, ce o leagă de litoralul românesc!
Aşadar, 2010 a fost un an ratat, un an în care neputinţa a fost numitorul comun al vieţii noastre politice. Şi asta, în ciuda faptului că la debutul său, populaţia părea aproape convinsă că vor urma prefaceri pozitive majore, unii pomenind în surdină, de alegeri anticipate! În mod normal, aceste lucruri ar fi trebuit să se petreacă, pentru că actuala configuraţie a Legislativului nu mai corespundea cu rezultatul alegerilor din 2008, nici măcar cu pronosticurile din sondajele de opinie. Din păcate, cu o Opoziţie preocupată mai mult de aplanarea tensiunilor interne sau de muşchii arătaţi de liberali şi social-democraţi, cei din arcul guvernamental, adică PDL, UDMR şi formaţiunea trădătorilor (UNPR), au putut să facă exact ce-au vrut, fără să fie deranjaţi de adversari!
Privind înapoi cu luciditate, trebuie să recunoaştem că vina principală a tuturor ratărilor din anul recent încheiat revine Opoziţiei, căci toate năzuinţele de schimbare erau legate de acţiunile ei. Dacă liderii PSD şi PNL nu vor conştientiza că sunt cei care vor deconta speranţele înşelate ale electoratului, s-ar putea să trăiască dureros înfrângerile din trecut. Aşa cum s-a văzut, şi Victor Ponta şi Crin Antonescu au impresia că trecerea timpului şi accentuarea sărăcirii cetăţenilor le vor aduce la nesfârşit creşteri ale procentelor în sondaje şi actuala putere va cădea de la sine, ca o pară mălăiaţă, în gura lor. Dar e bine să le şoptească cineva la ureche că lucrul acesta nu se va putea petrece perpetuu. Lumea are răbdare, trăieşte cu năzuinţa că totuşi ceva se va schimba, dar atunci când cei în care îşi pune încrederea par neputincioşi, caută alte soluţii, pentru că nimeni nu pleacă la război călare pe o coadă de mătură!
Aceste concluzii sumare privind anul politic 2010, nu sunt decât un semnal de alarmă pentru trezirea celor din Opoziţie, deoarece urmează un an preelectoral, deosebit de complicat, în care activiştii puterii vor pune în mişcare o maşinărie financiară fără precedent căreia cu greu îi vor face faţă. Dacă vor ieşi în continuare cu săbiile în faţa tancurilor, vina pentru ce se întâmplă va fi doar a lor…
Dumitru HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea