Curier Județean

UPDATE: Un accident rutier a întrerupt traficul rutier pe DN 75 în Arieşeni. Două autoturisme implicate şi trei victime grav rănite

Bogdan Presecan

Publicat

în

Un accident rutier a avut loc în jurul orei 17.30 pe DN 75 în staţiunea Arieşeni. Au fost implicate două autoturisme iar în urma impactului trei victime au fost rănite şi transportate la spitalul din Câmpeni pentru îngrijiri. Traficul auto în  zonă a fost întrerupt .

Petrecerea Divorțaților

UPDATE: Traficul a fost reluat după aproape o oră. F.R, un bărbat de 37 de ani din Oradea în timp ce conducea autoturismul marca Dacia nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă a intrat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o maşină, marca Renault cu număr de HD, care era condusă de F.M. de 36 de ani din Deva. În urma accidentului o femeie în vârstă de 37 de ani şi o fetiţă în vârstă de 6 ani, ambele din Deva, pasagere în autoturismul condus de F.M.C. precum şi un minor în vârstă de 17 ani, din comuna Lăzăreni, judeţul Bihor, pasager în celălalt autoturism, au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spitalul din Cîmpeni pentru acordarea de îngrijiri medicale. (B.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

La Blaj, rețele de apă potabilă și canalizare extinse în cartierul Veterani: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj, rețele de apă potabilă și canalizare extinse în cartierul Veterani: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea de apă potabilă cu branșamente și canalizare menajeră cu racorduri pe strada Costache Negri (Cartier Veterani), […]

Citește mai mult

Curier Județean

8 octombrie 2026 | Prețurile la benzină și motorină la Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi în oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la benzină și motorină la Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi în oraș Prețul motorinei standard a scăzut ușor joi, 8 octombrie 2026, în mai multe orașe mari din țară. Șoferii plătesc cu câțiva bani mai puțin pentru un litru de diesel față de ziua precedentă, în timp ce benzina standard și-a menținut, în […]

Citește mai mult

Curier Județean

8 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 8 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult