Umiliţi de „vampirii” lui Pădureanu!
Descinderea în fieful „Lordului” a reprezentat o cruntă umilinţă pentru aurari, ce au încasat scorul campionatului în Seria a 6-a. Sub privirile lui Nae Manea (antrenor secund la Rapid când Dăscălescu evolua în „Giuleşti”), Jean Pădureanu şi Remus Vlad, „vampirii mici” au călcat în picioare trupa din Apuseni, întăririle de la prima echipă, Tudose, Bawab, P. Anton şi portughezul De Pina reprezentând autorii golurilor pentru o contraperformanţă deranjantă a aurarilor. Bistriţenii s-au distrat, au condus cu 2-0 încă din minutul 5, s-au desprins la 4-0 până la pauză (disperat Dăscălescu a efectuat trei modificări în minutul 39), dar au continuat iureşul şi la reluare când Thaer Bawab, atacantul iordanian a măturat pe jos cu o defensivă jenantă şi şi-a trecut în cont un „hat-trick”, ce a desăvârşit „careul” propriu. Şi dacă în precedentele 9 partide CS Zlatna a încasat 6 goluri, la Bistriţa s-a bătut recordul, cu 7 primite în 90 de minute, Dăscălescu păcătuind prin experimentele efectuate în formula de start, fără şase titulari obişnuiţi.
„Principalul vinovat sunt eu, pentru că am vrut să dau şansa unora să joace, am făcut aiurea primul unsprezece. Am fost penibili, greu de explicat ce
s-a întâmplat, bine că n-am luat 10! O zi neagră pentru mine, mi-a fost efectiv ruşine! M-a deranjat atitudinea afişată, cei de la Gloria au dat totul pentru a demonstra că merită să ajungă la prima echipă, iar ai noştri n-au dovedit niciun pic de orgoliu”, a comentat amărât Dăscălescu. Pentru CS Zlatna au evoluat următorii: Toderaş – Borcea, Al. Man, G. Toma, M. Neagu – Gavrilă (39, Bucur), P. Ciucă, Cos. Cristea (39, A. Câmpean), Şorca (65, M. Bratu), P. Dârjan (39, A. Ianc) – P. Muntean, rezerve Ov. Barna, V. Avram, V. Dârjan. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]
FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți
Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională. În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]
FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20
Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]