Ştirea zilei

Ultimul focar de pestă porcină africană din Alba a fost stins: Care este condiția pentru redeschiderea târgurilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ultimul focar de pestă porcină africană din Alba a fost stins: Care este condiția pentru redeschiderea târgurilor

Focarul de pestă porcină africană din Munţii Apuseni a fost stins. Depistat în prima jumătate a lunii ianuarie la un animal dintr-o gospodărie din orașul Câmpeni, ultimul focar activ din județul Alba, a fost stins în această săptămână de către autoritățile sanitar veterinare.

Toate cele aproape 300 de capete de porcine examinate clinic de către medicii veterinari în cele aproape 100 de gospodării aflate atât în zona de protecție cât și în zona de supraveghere erau sănătoase. Astfel s-a declarat închiderea focarului de pestă porcină africană din Câmpeni.

În zona de protecție a focarului fuseseră incluse, pe o rază de 3 kilometri, localitățile Câmpeni, Poduri, Vârși, Boncești, Gura Sohodol, Lazuri, Mihoiești și Burzonești, iar alte peste 25 de localități s-au aflat în zona de supraveghere.

Târgurile de animale din zonă pot fi redeschise dacă localitățile nu se află sub interdicții din cauza eventualelor cazuri de pestă porcină africană la mistreți.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]

Citește mai mult