Uite-o, nu-i!

Timp de câteva ore, luni, partidele din Opoziţie au preluat majoritatea în Senatul României. Senatorul Şerban Rădulescu şi-a anunţat în plen demisia din Partidul Democrat Liberal, urmând ca, cel puţin pentru o perioadă, să-şi desfăşoare activitatea ca independent. Demisia sa a întors raportul de forţe, foarte precar, în favoarea PNL, PSD şi PC care au văzut în acest gest o victorie, dar mai ales obligativitatea legală a Coaliţiei de la Putere de a negocia cu ei orice lege organică. Bucuria le-a fost însă de scurtă durată pentru că, în aceeaşi zi senatorul independent Ion Toma, demisionat din PSD cu ceva vreme în urmă s-a înscris în UNPR, partidul creat la sugestia lui Traian Băsescu pentru a atrage parlamentari din alte partide decât cele ale Coaliţiei în vederea asigurării majorităţii parlamentare necesare susţinerii guvernului. Şi lucrurile au revenit unde au fost. Gestul lui Şerban Rădulescu a fost precedat cu doar câteva zile înainte de demisia din PDL a deputatului Mircia Giurgiu. Cei doi sunt parlamentari aleşi în colegii uninominale din judeţul Cluj! Migraţia politică a parlamentarilor a modificat opţiunea electoratului. Împotriva ei a luptat însuşi premierul Emil Boc pe vremea când era un deputat în Opoziţie. A fost adoptată o lege împotriva migraţiei politice, dar o lege ciuntită care se referă la alţi aleşi şi care i-a ocolit cu grijă pe parlamentari pe motiv că au fost aleşi uninominal. Acum când este premier Emil Boc nu se mai pronunţă împotriva migraţiei politice pentru că ea a funcţionat în favoarea sa. Funcţionează însă împotriva ţării pentru că ea este cauza ultimă a fragilităţii majorităţilor parlamentare, a fragilităţii susţinerii guvernelor.
După 1990 scena politică a fost invadată de partide politice, lucru de înţeles pentru un popor ahtiat după libertate şi sătul de partidul unic. Au rezultat majorităţi politice conjuncturale, multe împotriva oricăror similitudini doctrinare, dar mai ales UDMR a fost „condamnat” să participe aproape perpetuu la guvernare. Încet, încet opţiunile politice ale românilor s-au coagulat şi cele mai multe dintre partide au pierit crescând speranţa că votul populaţiei va da cât mai curând posibil susţinere pentru ca un singur partid să formeze guvernul. Crearea Uniunii Naţionale pentru Progresul României ne îndepărtează puţin de acest obiectiv care ar aduce politicii şi mai ales deciziei guvernamentale din România mai multă responsabilitate şi coeziune cu efecte pozitive asupra nivelului de trai şi a relaţiilor din societate.
Ieri la Bruxelles a fost deschisă o reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc, acţiune privită ca un nou pas al maghiarilor pentru obţinerea autonomiei. Reprezentanţa este găzduită de Casa Regiunilor Maghiare din Bruxelles. În anii în care s-a aflat la guvernare UDMR a condiţionat mereu susţinerea guvernelor prin obţinerea a numeroase drepturi care au făcut ca legile române privind drepturile minorităţilor să fie cele mai progresiste din Europa. Dar nu este suficient pentru liderii maghiarilor. Acum a venit un nou ultimatum: adoptarea legii privind Statutul Maghiarilor până la finalul acestei sesiuni parlamentare. Legea privind Statutul maghiarilor trenează în Prlament de circa 10 ani. În cazul în care legea nu va fi adoptată Uniunea Democrată a Maghiarilor din România se mai gândeşte dacă susţine sau nu actualul guvern. În condiţiile fragilităţii majorităţii parlamentare, de la care am pornit acest comentariu, şansele UDMR de a obţine ceea ce doreşte sunt foarte ridicate. Românii sunt însă foarte sensibili la acest proiect şi partidele politice ştiu acest lucru. Îl ştie şi PDL care are principalul bazin electoral în Ardeal. Situaţia democrat liberalilor este de aceea foarte dificilă şi sunt curioasă dacă se va găsi ceva de dat la schimb astfel încât totuşi Statutul Maghiarilor să fie amânat din nou. Şi ce anume? Şi toate acestea pentru că majoritatea parlamentară este acum suficient de fragilă încât să putem spune de la o oră la alta uite-o, nu-i!
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI