Ştirea zilei

Ucigașii afaceristului Adrian Kreiner au primit pedepse GRELE: Două sentințe pe viață și una de 30 de ani, decise de Tribunalul Alba

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Ucigașii afaceristului Adrian Kreiner au primit pedepse GRELE: Două sentințe pe viață și una de 30 de ani, decise de Tribunalul Alba

Tribunalul Alba a pronunțat, pe 11 noiembrie 2025, sentințele în dosarul privind uciderea afaceristului Adrian Kreiner din Sibiu. Inculpații Cosmin Zuleam, Laurențiu Ghiță și Cristian Minae au fost condamnați pentru omor calificat și alte infracțiuni, primind pedepse cu închisoarea cu executare.

Citește și: Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață

Procesul a fost marcat de amânări repetate, șase la număr, iar decizia a fost comunicată în ședință publică de judecătorul Andrei Căbulea, în prezența procurorului Octavia Guș. Cosmin Zuleam a fost condamnat în lipsă la 30 de ani de închisoare, fiind liderul grupului de hoți implicat în crima din noaptea de 6 noiembrie 2023. Cristian Minae și Laurențiu Ghiță au primit pedepse pe viață pentru omor calificat, precum și ani suplimentari pentru furt calificat, complicitate și tâlhărie calificată.

Tribunalul a stabilit și daune morale pentru părțile vătămate: Adriana Emilia, partenera lui Kreiner, va primi 150.000 de euro, iar fiica victimei, Vanesa Kreiner, 300.000 de euro. Totodată, ceasurile furate în noaptea crimei, în valoare de aproape 200.000 de euro, au fost restituite.

Dosarul a fost inițial înregistrat la Tribunalul Sibiu, dar a fost transferat la Alba Iulia după ce toți judecătorii inițiali au devenit incompatibili. Crima a șocat opinia publică din România prin modul brutal în care a fost comisă.

Redăm mai jos integral comunicatul de presă transmis de reprezentanții Tribunalului Alba:

În data de 11.11.2025, la Tribunalul Alba a fost pronunțată în ședința publică Sentința penală nr. 86/2025, în dosarul nr. 1579/85/2024, prin care au fost condamnați inculpații Z.C.C., M.M.C și G.L. după cum urmează :

-Inculpatul Z.C.C. Ia pedeapsa principală rezultantă de 30 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, complicitate la furt calificat, tâlhărie calificată (persoana vătămată K.A.), tâlhărie calificată (persoana vătămată K.V) și omor calificat.

Alături de pedeapsa principală rezultantă s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 66 alin.l, lit. a, b, d, h, si n din Codul Penal pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.l, lit. a, b, d, h, si n din Codul Penal.

-Inculpatul M.M.C. la pedeapsa principală rezultantă a detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat (persoana vătămată P.V.), furt calificat (persoane vătămate N.I. și N.A.), tâlhărie calificată (persoana vătămată K.A.), complicitate la tâlhărie calificată (persoana vătămată K.V) și omor calificat.

Alături de pedeapsa principală rezultantă s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 66 alin.l, lit. a, b, d, h, si n din Codul Penal, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.l, lit. a, b, d, h, si n din Codul Penal.

-inculpatul G.L. la pedeapsa principală rezultantă a detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (persoana vătămată P.V.), furt calificat (persoane vătămate N.I. și N.A.), tâlhărie calificată (persoana vătămată K.A.), tâlhărie calificată (persoana vătămată K.V.) și omor calificat.

Alături de pedeapsa principală rezultantă s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 66 alin.l, lit. a, b, d, h, si n din Codul Penal, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.l, lit. a, b, d, h, si n din Codul Penal.

Prin hotărârea pronunțată de Tribunalul Alba inculpații au fost obligați în solidar să plătească părților civile suma totală de 52.518 lei cu titlu de daune materiale și suma totală de 450.000 euro cu titlu daune morale.

Totodată s-a dispus restituirea, la rămânerea definitivă a hotărârii Tribunalului Alba, către partea civilă K.V., în calitate de moștenitoare legală după persoana vătămată K.A., a celor 16 ceasuri menționate la pct. 12, fila 65 din rechizitoriul întocmit în dosarul penal nr. 1512/85/P/2023.

Hotărârea Tribunalului Alba nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Competența de soluționare a apelului revine Curții de Apel Alba lulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026 Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, a obținut două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026. Antonia Dogeanu a fost răsplătită […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO |  Petric Ștefana Alexandra, performanță de excepție la olimpiada de Psihologie, faza județeană: Eleva Liceului Teoretic Teiuș, calificată în faza națională

Ioana Oprean

Publicat

în

Petric Ștefana Alexandra, performanță de excepție la olimpiada de Psihologie, faza județeană: Eleva Liceului Teoretic Teiuș, calificată în faza națională Petric Ștefana Alexandra, elevă la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut premiul I la olimpiada de Psihologie, faza județeană și s-a calificat în etapa națională. Tânăra a fost felicitată printr-o postare pe pagina de Facebook a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Adolescent de 17 ani, din Fărău, bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba Iulia și Teiuș, REȚINUȚI de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Adolescent de 17 ani, din Fărău, bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba Iulia și Teiuș, REȚINUȚI de polițiști Un adolescent de 17 ani, din Fărău, a fost bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba […]

Citește mai mult