Turiștii care au venit să vadă spectacolul Gărzii Apulum de la Poarta a V- a Cetății, au rămas cu ochii în soare: Programul evenimentului a fost modificat
Turiștii care au venit să vadă spectacolul Gărzii Apulum de la Poarta a V- a Cetății, au rămas cu ochii în soare: Programul evenimentului a fost modificat
Turiștii care au vizitat Alba Iulia weekend-ul acesta, așteptând cu nerăbadare să vadă spectacolul oferit de Garda Apulum, au fost dezamăgiți să vadă că spectacolul nu a avut loc la data stabilită inițial, respectiv vineri, de la ora 19.00. Modificarea a venit ca urmare a organizării unui alt eveniment în Cetatea Alba Carolina.

Cu toate aceastea, chiar dacă motivarea pentru modificarea programului ar fi una plauzibilă, pentru turiștii veniți din alte orașe sau chiar din alte țări, este o dezamăgire să vadă că spectacolul de schimbare a Gărzii nu mai are loc.
Postările de pe rețelele de socializare arată dezamăgirea și nemulțumirea celor care au venit în Cetatea Alba Carolina, sperând să se bucure de spectacolul oferit de Garda Apulum.
„-Mami! Am venit degeaba?”
Din păcate da!!!
Și-mi pare rău că eu sunt cel care te-a dezamăgit când v-am informat că azi nu se face SCHIMBAREA GĂRZII. Știu că ai venit de departe, că sora ta ți-a spus ce frumos e la Alba Iulia când vine garda, dar…Cineva a luat o hotărâre, după parerea mea, foarte proastă și s-a schimbat…schimbarea!” postează Alba Iulia- Orașul meu pe pagina de Facebook.
Garda Apulum este o trupă de reconstituie istorică antică compusă din patru formații – Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis și Magna Nemesis. Formațiile sunt alcătuite din voluntari albaiulieni care încercă să reconstituie aspecte militare și civile ale istoriei daco-romane, având accentul pus pe promovarea patrimoniului local.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Lukas Orzeiu și Maya Urs, CSM Unirea Alba Iulia, participă la Campionatul Mondial de Dans Sportiv organizat la Sibiu. Clubul ,,Life is Dance”: ,,O mândrie națională”
Lukas Orzeiu și Maya Urs, CSM Unirea Alba Iulia, participă la Campionatul Mondial de Dans Sportiv organizat la Sibiu. Clubul ,,Life is Dance”: ,,O mândrie națională” Lukas Theodor Orzeiu și Maya Andreea Urs vor participa la Campionatul Mondial de Dans Sportiv la categoria Junior 2 Latino, organizat la Sibiu, duminică, 2 noiembrie, în cadrul competiției […]
VIDEO | Caresta Bags, cea mai mare fabrică de marochinărie din Alba, furnizori oficiali ai Casei Regale a României
VIDEO | Caresta Bags, cea mai mare fabrică de marochinărie din Alba, furnizori oficiali ai Casei Regale a României Caresta Bags, cea mai mare fabrică de marochinărie din Alba, a devenit furnizor oficial ai Casei Regale a României. Brandul a mulțumit, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare, Casei Regale a României pentru această […]
Încep lucrările la Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina. Cum se va face accesul în zonă
Încep lucrările la Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina. Accesul se va face printr-un tunel provizoriu Reprezentanții Primăriei Municipiului Alba Iulia au anunțat vineri, 31 octombrie 2025, că începând de luni, 3 noiembrie, vor demara lucrările de consolidare, conservare și restaurare a componentelor artistice din piatră de la Poarta a III-a a Cetății Alba […]