Ziua mondială a geologilor se sărbătorește în fiecare an pe 18 septembrie.

Geologia studiază atât compoziția rocilor de suprafață cât și a celor de adâncime, zăcămintele minerale solide, lichide și gazoase, structura integrală a planetei Terra, plăcile tectonice ale scoarței terestre, dar și structura de profunzime a planetei noastre, straturile sale lichide succesive, ce se găsesc între crusta solidă a suprafeței Pământului și miezul său greu, alcătuit preponderent din elemente de metale grele topite, fiind supuse la presiuni foarte mari.

Fazele de cercetare geologică a unei regiuni încep cu cartarea terenului, un accent deosebit acordându-se aflorimentelor (roci la suprafață).

Urmează faza de prospecție cu șanțuri de suprafață, și forare de suprafață care ajută la formarea profilelor geologice, cu luare de eșantioane (probe pentru determinarea conținutului), aceste date se vor înscrie pe o hartă geologică la scară cu aliniamente (cote de nivel).

Prin metode de extrapolare se pot prezice poziția rocilor din adâncime, o examinare amănunțită la nivel microscopic oferă date despre structura mineralogică și paleontologică (fosile) a rocilor. Cercetarea geologică se face și în colaborare cu alte științe ca: matematica, geostatistica și mai ales mineritul.

În România, mărturii legate de utilizarea rocilor utile apar încă din paleolitic. În Antichitate a existat o intensă activitate de minerit, ceea ce presupune o bună cunoaștere a substanțelor care erau exploatate.

Din anul 1906, când a fost fondat Institutul Geologic al României, rezultatele cercetărilor geologiei românești s-au făcut remarcate pe plan mondial.

Ziua monedei naționale • Istoria leului ca monedă națională

Istoria leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”. Această monedă a fost folosită în Țările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de “leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.

Mai este de menţionat că moneda naţională a vecinilor noştri de peste Dunăre este leva care în traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeaşi origine ca cea a leului românesc. De la löwenthaler, pronunțat daler, vine și denumirea monedei SUA, dolar.

Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite la noi au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină. Prin Regulamentele Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele aflându-se una austriacă, numită zwanziger. La noi era cunoscută drept sfanţul de argint, sau mai simplu, doar şfanţ.

Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie “nu am nici un şfanţ”. O altă monedă era paraua otomană. Expresia de rigoare ”nu face două parale” vine de la faptul că moneda avea o valoare redusă și era confecționată din material prost, astfel că o folosire intensă o tocea și monezile chiar se lipeau unele de altele.

Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale. Tranzactiile, taxele, impozitele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă străină. În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al independenţei. După unirea Principatelor şi Cuza a tatonat ideea unei monede naţionale, care urma să se numească român sau romanat, dar din nou Înalta Poartă s-a opus.

Încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească „români”. Un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat.

La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat. În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Prima Constituţie a ţării, cea din 1866, ignora complet problema suzeranităţii Imperiului Otoman asupra Principatelor, dovedind încă de atunci dorinţa statului român de a îşi căpăta independența. O primă bătălie s-a dat prin intermediul politicii monetare. La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională leul, o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint. Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham.

Minsitrul de finanțe, Ion C. Brătianu, a început tratativele cu Poarta pentru ca aceasta să admită punerea efigiei domnitorului Carol I pe monedele de aur și argint ce urmau a fi emise. Tratativele nu au dat roade, dar guvernul român a comandat monedele de aur de 20 de lei (”pol”), fără a ține seama de pretențiile Imperiului Otoman. Aceste monede au fost puse în circulație în 1868, având efigia domnitorului și inscripția ”Carol I domnitorul românilor”. Tirajul a fost de doar 200 de piese.

Dintre acestea, câteva zeci au fost zidite la temelia castelului Peleş, iar altele au fost dăruite parlamentarilor, miniştrilor, unor diplomaţi străini, guvernului turc, familiei Hohenzollern de la Sigmaringen şi unor capete încoronate din Europa. Imediat după emitere, a urmat protestul Porții, precum și al Austro-Ungariei, care considera titulatura domnului român periculoasă pentru siguranța Austro-Ungariei care stăpânea Transilvania și Bucovina.

Sub presiunea celor două Mari Puteri, monedele au fost retrase în 1870, când au fost bătute 5000 de monede din aur și 400.000 de argint, fără a cuprinde însă ”semnul” menit să evidențieze suzeranitatea sultanului. Începând cu 1872 s-au bătut monede de 50 de bani, 1 leu și 2 lei fără ca Poarta să mai protesteze.

Sursa: istoriepescurt.ro

Cât de mulţi bani strângi dacă te laşi de fumat. Ce sumă se poate strânge într-un singur an

Un pachet de ţigări costă cam 20 de lei, iar un fumător obişnuit fumează cam un pachet pe zi. Haideţi să vedem ce înseamnă asta în buzunar, pentru că puţini fac un calcul şi pe termen mai lung.

Să vedem cam cu ce te-ai putea alege de banii pe care îi dai pe ţigări, dacă renunţi şi îi pui deoparte.

Păi, într-o lună se duc pe ţigări în jur de 600 de lei. Dacă asta pare o sumă neinteresantă pentru a pune capăt viciului, în două luni de strâns banii de fumat ai avea deja 1.200 de lei în plus şi de-aici lucrurile încep să devină interesante.

În jumătate de an strângi aproximativ un salariu mediu pe economie, în mână, şi deja cu 3.600 de lei. Şi nu am ţinut calculul de un pachet pe zi, ca să eliminăm erori de genul “dar eu fumez mai puţin în weekend”. Iată deja o sumă! De-aici te poţi gândi cam la destul de multe lucruri. De la mobilarea casei la o vacanţă cu de toate pe litoraluri mai calde decât cel de la Marea Neagră.

Dar dacă nu ai mai fuma un an de zile? Nu e deloc un calcul greu, dar suma e greu să nu ţi se pară importantă. 7.300 de lei pe an. Pachet cu pachet s-au strâns într-un an 1.500 de euro. Pre greu de crezut, dar în suma aceasta intră peste 5 salarii minime pe economie. Este preţul unei vacanţe all inclussive, la 4 stele, pentru toată familia, la Marea Mediterană. Este preţul unei maşini second-hand care merge ok.

Ai două posibilităţi. Să începi să trăieşti ceva mai bine (şi, clar, mai sănătos) pe urma renunţării la fumat. Sau să economiseşti banii pe care îi cheltuiai pe ţigări şi să faci cu ei ceva important. Pentru a doua posibilitate îţi trebuie doar un pic de disciplină. Pui zilnic 20 de lei într-un plic? Pui la salariu 600 de lei deoparte? Tot în plic, sau lunar într-un depozit la bancă. Sau într-un cont de economii?

Dacă alegi să strângi banii, nu aşteptă sfârşitul lunii să faci asta, pentru că, cel mai probabil nu vei economisi nimic.

Sursa: sigurantafinanciara.ro