Trei femei și doi copii au rămas înzăpeziți cu mașina în Șureanu – pentru a-i salva au intervenit salvamontiștii și jandarmii montani din Alba
Salvamont Alba și un echipaj de jandarmi montani din Șureanu au fost solicitați să intervină, duminică după-amiază pentru tractarea unui autoturism Mercedes (SUV), în care se aflau trei femei și doi copii (cu toții din județul Mureș), care a rămas înzăpezit, pe un drum ce face legătura între Domeniul Schiabil Șureanu și Luncile Prigoanei.
Intervenția a durat aproximativ 40 de minute și, se pare că șoferița care a cerut ajutor prin telefon a avut mare noroc, pentru că a avut semnal iar autoturismul a rămas blocat lângă o cabană fiind, astfel, mai ușor de localizat.
Pentru a evita astfel de situații, Jandarmeria Alba şi Serviciul Public Judeţean Salvamont Alba reamintesc turiştilor câteva reguli minimale care trebuie respectate în munte:
- Înainte de a pleca în excursie echipaţi-vă autoturismul corespunzător anotimpului, fără a uita lopata de zăpadă şi lanţurile antiderapante. Totodată, mijloacele de iluminat care se conectează la bateria maşinii precum şi păturile (eventual electrice) se pot dovedi utile.
- Înainte de a pleca în excursie solicitaţi jandarmilor montani, salvamontiştilor sau localnicilor informaţii suplimentare asupra itinerariului ales (este marcat, este accesibil, prezintă porţiuni periculoase etc.), situaţiei întreţinerii marcajelor, prognozei meteo, condiţiilor climatice locale, stării de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu.
- Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să lipsească lanterna, cuţitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil.
Atenţie: turiştii sunt sfătuiţi să ia legătura cu jandarmii montani/salvamontiştii/ localnicii şi să ceară informaţii suplimentare despre zonele acoperite de reţeaua de telefonie mobilă, în special în zona Muntelui Şureanu. (Postul de jandarmi montani Şugag – nr. de telefon 0258 746 061).
”Pentru cei care doresc să ajungă cu mașina în zonă reamintim că până la Barajul Oaşa se poate urca pe DN 67 C (Transalpina), după care trebuie urmat DJ 704 până la Luncile Prigoanei, iar de acolo DJ 709 K, până la baza Domeniului Schiabil Șureanu. DN 67 C (Transalpina) este închis circulaţiei, de la Barajul Oaşa înspre Obârşia Lotrului. Toate celelalte comunicații/scurtături etc. sunt impracticabile în această perioadă”, precizează Cosmin Jurcoveț, purtătorul de cuvânt al IJJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, au fost condamnați la închisoare executare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia de marți, 10 […]