Curier Județean

Trei conducători auto băuți depistați în trafic, de polițiștii din Alba – Cea mai mare alcoolemie, 1,37 mg/litru, depistată la un șofer oprit în Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

În doar 24 de ore, poliţiştii din Alba au depistat 3 conducători de autovehicule ce conduceau băuţi. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba atrage atenţia asupra pericolului ce-l reprezintă, pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, conducerea sub influenţa alcoolului.

*La data de 08 august 2018, în jurul orei 13.40, poliţiştii rutieri din Aiud, în timp ce acţionau pe strada Poet Andrei Mureşanu, au depistat un autoturism ce circula cu viteză peste limita legală.

Şoferul acestuia a fost oprit, iar cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că era sub influenţa băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 1,37 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

*La data de 08 august 2018, în jurul orei 21.30, poliţiştii de siguranţă publică din Baia de Arieş, în timp ce acţionau împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Ocoliş, l-au depistat pe un bărbat de 50 de ani, din comuna Poşaga, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Poşaga, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care poliţiştii i-au solicitat să fie de acord cu conducerea la spital şi recoltarea mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul auto a refuzat conducerea la spital, motiv pentru care, pe numele său, a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

*În noaptea de 08/09 august 2018, în jurul orei 0.00, poliţiştii din Ocna Mureş, în timp ce acţionau pe strada Mihail Kogălniceanu din oraş l-au depistat pe un bărbat de 49 de ani, din Ocna Mureş, în timp ce conducea un moped fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării mopedistului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În plus, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Recomandări de la IPJ Alba:

Stimaţi conducători auto, consumul de alcool reprezintă una din cauzele, încă frecvente, de conturbare a capacitații de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Masă caldă pentru peste 550 de elevi de la Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia în anul 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Masă caldă pentru peste 550 de elevi de la Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia în anul 2026 Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia de joi, 26 martie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea tipului de suport alimentar acordat elevilor din cadrul Liceului Tehnologic „Dorin […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Aproape 50 de autovehicule abandonate pe domeniul public identificate în mai puțin de 3 luni de Poliția Locală Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 50 de autovehicule abandonate pe domeniul public identificate în mai puțin de 3 luni de Poliția Locală Alba Iulia Poliția Locală a municipiului Alba Iulia desfășoară zilnic verificări în baza Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate. Aceste verificări au ca scop îmbunătățirea aspectului urban, menținerea unui oraș curat, […]

Citește mai mult

Curier Județean

30 martie 2026 | Un raft special de carte al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba ajunge la Școala Gimnazială din Blandiana

Ioana Oprean

Publicat

în

Un raft special de carte al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba ajunge la Școala Gimnazială din Blandiana Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba implementează, începând cu anul 2021, un proiect cultural cu caracter județean denumit 2.9 Raftul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Proiectul urmărește să organizeze și să administreze un fond de […]

Citește mai mult