Traseismul mitropolitan: ping-pong cu credincioşii ortodocşi din Alba şi SFÂNTA LOR istorie

   Credincioşii ortodocşi din Alba Iulia au avut parte în ultima vreme de mai multe necazuri. Primul şi cel mai greu este dat de faptul că au ajuns un fel de ping-pong între Mitropoliile de la Cluj şi Sibiu. Dacă Alba Iulia, cel mai vechi oraş creştin din această parte a lumii, unde a existat o primă biserică creştină şi o Episcopie încă de la mijlocul secolului al X-lea, având în frunte pe Sfântul Ierotei nu a ajuns centru mitropolitan, cum a mai fost odinioară, ne-am consolat totuşi cu faptul că arhiepiscopul nostru, vrednicul şi blândul ÎPS Andrei a ajuns în scaunul mitropolitan de la Cluj şi mai ales pentru că miile de credincioşi din Alba îl aveau în continuare ca păstor care le-a adus atâtea bucurii, prin ctitorirea şi înălţarea a sute de biserici, a unor aşezăminte monahice şi mai ales filantropice astfel că până şi cei mai săraci mireni să se simtă ocrotiţi prin mila lui Dumnezeu şi a slujitorilor bisericii păstoriţi de ÎPS Andrei, cel care a ridicat din punct de vedere spiritual aceste meleaguri prin Facultatea şi Seminarul Ortodox, prin Editura şi Radio „Reîntregirea” ca şi prin reeditarea unor cărţi, adevărate capodopere ale culturii şi ortodoxiei noastre.
Din păcate, credincioşii ortodocşi din Alba au rămas acum şi fără mitropolie şi fără păstorul lor cel bun, care şi-a îndeplinit ca nimeni altul misiunea fundamentală de a-l aduce pe Hrisos în mijlocul oamenilor de pe toate coclaurile Albei. Contrar sondajelor şi opiniilor exprimate, fără a fi întrebaţi şi consultaţi credincioşii în biserici sau prin pastoralele de Crăciun, Arhiepiscopia de Alba Iulia a trecut, printr-o decizie a Sfântului Sinod la Mitropolia Ardealului de la Sibiu, ca şi când credincioşii nu ar conta decât ca simpli plătitori de taxe pentru tot felul de pomeni, nunţi, botezuri şi înmormântări, sau ctitorii preoţeşti, laice ori bisericeşti.

Noul nostru păstor este ÎPS Laurenţiu, nimeni altul decât concurentul de acum 6 ani de la scaunul mitropolitan al ÎPS Andrei. Atunci a câştigat într-un al doilea tur de scrutin cu cântec, tot ÎPS Laurenţiu care, acum, îl pune din nou la punct pe ÎPS Andrei, devenit între timp mitropolit, luându-i o parte bună, cea mai glorioasă şi laborioasă din Mitropolia întemeiată de marele patriot şi luminat prelat şi cărturar, Preafericitul Ananie Bartolomeu. Mai mult ca sigur că la acest rapt bisericesc a contribuit şi ÎPS Irineu care l-a concurat pe IPS Andrei pentru scaunul mitropolitan de la Cluj, dar fără succesul scontat, deşi juca pe teren propriu. Aşa că şi-a luat acum o primă revanşă. Cert este că din punct de vedere istoric şi ecleziastic, Alba Iulia este mai importantă decât Sibiul, care rămâne, înainte de orice, un oraş săsesc şi nu pur românesc, ortodox prin rădăcinile sale de 1000 de ani de când episcopul Ierotei şi-a început misiunea la Alba Iulia, probabil în biserica creştină recent descoperită. Oricum, după ce a păstorit 25 de ani la Alba Iulia şi în Ţara Moţilor, ÎPS Andrei rămâne cel mai iubit arhiereu al nostru, luminatul şi generosul înalt Prelat care a reuşit să împace pe toată lumea cu harul său şi cu vorba sa domoală, caldă, adevărată mană cerească pentru credincioşi, pentru oamenii de care s-a apropiat ca nimeni altul. De abia însă peste alţi 25 de ani vom putea judeca mai drept, fără ură şi părtinire, dacă urmaşul său, ÎPS Irineu se va ridica la înălţimea faptelor şi zidirilor primului arhiepiscop al bisericii ortodoxe de Alba Iulia.
Dar, dacă Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei întemeiată de Mihai Viteazul, cu sediul la Alba Iulia nu îşi găseşte încă locul potrivit, din motive nu atât istorice, ci din interese să le zicem pur preoţeşti, revanşarde, ca să nu le zicem diavoleşti, poate că a sosit timpul, dacă tot este în vogă traseismul mitropolitan ca şi Alba Iulia să fie totuşi recunoscută şi acceptată măcar ca rang onorific, pur istoric, ca Mitropolie – Mitropolia lui Mihai Viteazul. Adică, să avem la Alba Iulia o mitropolie nu atât ca organizare administrativă a bisericii ortodoxe, cât mai ales ca un aşezământ istoric şi cultural, ca un simbol al românismului integral ilustrat atât de grăitor la Alba Iulia, atât la 1600, prin ctitorirea bisericii şi a mănăstirii lui Mihai Viteazul cât şi ca o punte peste veacuri, la 1 Decembrie 1918 când Alba Iulia a devenit din nou capitala tuturor românilor. Actuala Catedrală a Încoronării (a Reîntregirii se va numi doar de la 1948) este din acest punct de vedere cel mai nou şi trainic aşezământ cultural de peste munţi, dacă ar fi să-l parafrazăm pe marele patriot şi istoric Nicolae Iorga. De ce nu ar primi deci Alba Iulia rangul celorlalte culte religioase care au capitala la Alba Iulia ori la Blaj. Tradiţia românească este unul din pilonii neamului, cultivată cu râvnă de biserica noastră ortodoxă şi de slujitorii ei. De ce atunci este mereu uitată Alba Iulia şi chiar batjocorită, oprită şi mai ales întoarsă dintr-o evoluţie spirituală, naţionalistă în sensul bun, pozitiv, pe care i-a imprimat-o ÎPS Andrei! Iată deci o propunere, un proiect, pe care le înaintăm forurilor superioare ale bisericii şi statului împreună cu o altă propunere, izvorâtă din noile realităţi, tot istorice ale Alba Iuliei, datorate recentelor descoperiri arheologice din Cetate. Aici, după cum se ştie au ieşit la iveală vestigiile primei biserici creştine din Transilvania, probabil ctitorie a primului episcop al acestor meleaguri româneşti, călugărul Ierotei, căruia împăratul Bizanţului Constantin Porfirogenetul i-a acordat titlul de onoare de „Patricius”. Noi românii şi credincioşii ortodocşi de azi de ce nu l-am onora şi nu l-am trece în rândul sfinţilor. Sau trebuie să vină cineva de la Constantinopol ori de la Moscova sau Budapesta să ni-l cinstească pe Ierotei şi pe călugării lui care i-au creştinat şi pe năvălitorii din stepele Asiei. Afirm acest lucru gândindu-mă că la împlinirea a 2000 de ani de existenţă a statului maghiar, la 20 august 2000 şi cu ocazia bimilenarului creştinismului, în cadrul festivităţilor de la Budapesta, mitropolitul greco-catolic al Vienei, Mihail Staikos a dat citire în prezenţa patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului a Tomusului de canonizare a Sfântului Ştefan şi a Sfântului Ierotei, care a fost dat la data de 11 aprilie 2000. Sfântul Ierotei nu a fost însă canonizat nici de biserica romano-catolică şi nici de aceea ortodoxă. De ce? Nu este greu de ghicit, câtă vreme România nu este condusă de români ci de tot felul de minorităţi care de douăzeci de ani fac legea în ţara şi în ortodoxia noastră, mereu cu mâna întinsă la mila şi bugetul statului condus de UDMR, o traseistă politică de cea mai joasă speţă! Oricum, recentele descoperiri de la Alba Iulia, care confirmă în fapt vechile săpături arheologice făcute de arheologul Radu Heitel, dar ale căror documente au dispărut fără urmă, deşi au fost realizate din bani publici ai poporului român, ridică mai abitir decât niciodată problema fundamentală a istoriei patriei şi anume prezenţa noastră, dintotdeauna aici, în vatra Daciei străbune, ca popor creştin şi nu ca vinitură, creştinată în biserica lui Ierotei de la Alba Iulia. Să dăm deci Cezarului ce-i al Cezarului şi Alba Iuliei anvergura creştinească meritată!
Clopotele bisericilor trebuie să ne trezească….

N.R. Acest articol s-a bazat pe ideile exprimate de cititorii noştri care ne-au trimis mesaje şi scrisori, ori semnale şi apeluri electronice.

Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI