Transportatorii simt că statul nu-i protejează deloc. Prețul la RCA este exorbitant
Mă întreb de multe ori cum mai suportă cetățenii acestei țări lipsa de grijă a statului față de ei, fapt pe care îl constatăm din păcate de prea multe ori. Ne amintim că nu de mult timp membrii Asociației Operatorilor de Transport Rutier Apulum au recurs la un protest spontan blocând traficul pe DN1 între Sebeș și Alba din cauza bătăii de joc la care sunt supuși prin obligația de a plăti un RCA exorbitant.
Chiar într-o emisiune televizată, reprezentantul acestei asociații afirma că pentru un camion de transport nou, fără niciun istoric în privința evenimentelor rutiere, suma care trebuie plătită pe un an de zile pentru asigurarea obligatorie poate ajunge la 5.000 de euro; asta în condițiile în care într-o altă țară a Uniunii Europene, pentru același vehicul s-ar plăti undeva la 700 de euro, însă cu mult mai multe beneficii.
Pentru un camion cu vechime și care are un istoric, asigurarea poate ajunge la sume exorbitante și care nu pot fi nicidecum acoperite din activitatea care se desfășoară cu acel vehicul. Transportatorii simt că statul nu-i protejează deloc în fața firmelor de asigurări, majoritatea cu capital străin, și astfel se creează un cadru favorabil pentru operatori de transport străini, care au cheltuieli mult mai mici. Trebuie să mai spun că România a pierdut enorm după acciza lui Ponta deoarece o serie de transportatori preferă acum să alimenteze din afara țării, unde găsesc prețuri mult mai bune la carburanți. Iată cât de bine îi sprijină statul pe întreprinzătorii din acest domeniu.
Un alt exemplu de ,,grijă” din partea statului este față de agricultori. Oamenii sunt într-o situație critică. Din declarații ce aparțin președintelui Asociației Crescătorilor de Bovine din România, până la ora actuală nu s-au primit banii pentru zootehnie, Ajutor Național Tranzitoriu sau Sprijin Cuplat Zootehnic. Mulți producători nu au primit nimic nici pe vegetal. Acești agricultori trebuie să-și vândă produsele pe o piață europeană liberă concurând cu alți producători care beneficiază de multiple forme de sprijin din partea statelor unde activează.
Am dat doar două exemple prin care am arătat câtă lipsă de grijă are statul în acest moment față de cetățenii săi. Am mai putea vorbi la acest capitol și despre sănătate și despre educație și despre mediu, pentru că nici în aceste sectoare nu simțim grija statului față de cetățean.
Românii trebuie să se simtă protejați în țara lor. Și mă refer acum nu la protecția oferită de armată ci și la cea economică. Pentru ca țara noastră să prospere este nevoie ca și agricultura și toate celelalte sectoare ale economiei să fie sprijinite de stat prin diverse forme. Antreprenorul român trebuie încurajat. Cetățeanul român trebuie să simtă că România e a lui și nu vândută altora!
Preşedinte PMP Alba,
Deputat Clement Negruţ
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare”
Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare” Consiliul Județean Alba a alocat un milion de lei pentru efectuarea de lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului, a […]
Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru
Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]
Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale
Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]








