Actualitate

Transportatorii cer Guvernului să introducă un tarif de referință la RCA în proiectul de Ordonanță. 100.000 de vehicule, pregătite să protesteze joi în toată țara

Ioana Oprean

Publicat

în

protest transportatori01Transportatorii ar putea amâna protestul de joi, 15 septembrie, dacă în proiectul de Ordonanță referitor la asigurarea obligatorie de răspundere civilă se va regăsi un tarif de referință pentru RCA, au anunțat marți, reprezentanții transportatorilor.

„Dacă această Ordonanță de Urgență va avea cuprins tariful de referință cum îl vom discuta și îl vom agrea cu domnii vicepremieri și împreună cu Consiliul Concurenței nu cred că va mai avea loc protestul. (…) Nu vom renunța la protest, îl vom amâna dacă mâine va apărea acest tarif de referință așa cum l-am creionat și l-am trimis și la Guvern astăzi (marți — n.r.)”, a spus președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Vasile Ștefănescu, citat de Agerpres.

Târgul Grădinarului

El a precizat că în jur de 100.000 de mașini vor fi în toată țara la protest.

„Ne pregătim în continuare pentru protestul din data de 15 septembrie. Nu putem da niciun pas înapoi până nu vedem mâine (miercuri — n.r.) Ordonanța de Urgență. Suntem pregătiți în peste 20 de orașe din țară unde am depus cereri de protest, inclusiv în București. În București ne-a fost aprobat un număr de 5.000 de autovehicule, cu toate că noi am cerut 20.000 la acele două puncte, Guvern și Parlament. Ni s-a aprobat numai la Guvernul României. În toată țara vor fi 100.000 de mașini”, a precizat reprezentantul COTAR.

La rândul său, Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport a precizat că miercuri va avea loc o discuție cu reprezentanții Guvernului.

„Am sperat că Ordonanța de Urgență va cuprinde acest nou principiu și această modificare, amendamente pe care le-am făcut legate de tariful de referință. Astăzi (marți — n.r.), la întâlnirea pe care am avut-o dimineață cu domnul vicepremier Dâncu (Vasile Dâncu — n.r.) și cu domnul Borc (Costin Borc, vicepremier și ministrul Economiei — n.r.), în urma discuțiilor s-a concluzionat că mâine (miercuri — n.r.) la ora 8:00 să ne întâlnim la Guvern cu Consiliul Concurenței pentru a discuta forma pe care trebuie să o ia în Ordonanța de Urgență articolul privind tariful de referință. Totodată, punctul principal pe care l-am solicitat astăzi la care Guvernul nu are soluție este legat de înghețarea tarifelor la nivelul celor prezentate în raportul Milliman”, a declarat președintele Federației Operatorilor Români de Transport.

Asigurarea RCA ar putea avea o limită minimă de despăgubire de 5 milioane euro pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, conform unui proiect de Ordonanță de urgență privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP) la sfârșitul săptămânii trecute.

„În prezentul proiect de act normativ sunt reglementate limitele minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementărilor Uniunii Europene. Pentru prejudicii materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente, la un nivel de 1.000.000 euro. Pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente, la un nivel de 5.000.000 euro”, se arată în document.

Limitele de răspundere sunt revizuite din 5 în 5 ani, în funcție de evoluția indicelui european al prețurilor de consum (IEPC) stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum și sunt prevăzute în reglementările Autorității de Supraveghere Financiară.
Potrivit documentului, transpunerea prevederilor europene în legislația națională lărgește posibilitatea de acțiune și intervenție cu privire la stabilirea nivelului primelor de către asigurători în condițiile introducerii unui sistem național general de control al prețurilor. În absența acestei prevederi nu există vreo situație în care să se poată interveni asupra primelor.

Sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2026 | Crește vârsta de pensionare la militari, polițiști și în sistemul de siguranță publică. Legea pensiilor militare ar urma să fie gata în două săptămâni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Crește vârsta de pensionare la militari, polițiști și în sistemul de siguranță publică. Legea pensiilor militare ar urma să fie gata în două săptămâni Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 27 martie, că proiectul privind legea pensiilor militare va fi finalizat în aproximativ două săptămâni și va prevedea creșterea treptată a vârstei de pensionare. De […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertisment DNSC: În mediul online circulă tentative de fraudă care implică pagini web falsificate ce imită identitatea unor entități media cunoscute

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertisment DNSC: În mediul online circulă tentative de fraudă care implică pagini web falsificate ce imită identitatea unor entități media cunoscute Tentative de fraudă online care imită identitatea unor instituții media cunoscute și promit câștiguri rapide din investiții fictive circulă în mediul online, avertizează specialiștii, care le recomandă utilizatorilor să nu furnizeze date personale, bancare […]

Citește mai mult

Actualitate

Grup de monitorizare a medicamentelor, înființat preventiv de Ministerul Sănătății. Rogobete: „Nu vorbim despre o criză, dar reacția târzie costă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Grup de monitorizare a medicamentelor, înființat preventiv de Ministerul Sănătății. Rogobete: „Nu vorbim despre o criză, dar reacția târzie costă” Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat miercuri, 25 martie 2026, constituirea unui grup interinstituțional de monitorizare și control pentru disponibilitatea medicamentelor în România, în contextul tensiunilor internaționale și al presiunilor economice. „În contextul internațional actual, […]

Citește mai mult