Ştirea zilei

„Transparenţa e facultativă pentru administraţia locală românească”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Potrivit site-ului romaniacurata.ro, la finele lunii aprilie, mai mult de jumătate din instituţiile publice verificate de voluntarii Alianţei pentru o Românie Curată (ARC) nu au rapoarte de activitate. Organismul amintit a verificat transparenţa câtorva instituţii importante la nivel local, alcătuind o hartă a lipsei de responsabilitate şi nepăsării în rândul prefecturilor, consiliilor judeţene şi primăriilor din localităţile reşedinţă de judeţ. Potrivit legii, toate aceste instituţii sunt obligate să prezinte la sfârşit de an un raport de activitate care oferă celor interesaţi detalii despre modul în care şi-au îndeplinit atribuţiile. Cu ajutorul acestor rapoarte se poate evalua activitatea instituţiilor, deoarece cuprind obiectivele ce trebuiau atinse de instituţii, situaţia indicilor de performanţă, prezentarea programelor desfăşurate şi a cheltuielilor aferente, nerealizări, dar şi propuneri de remedieri ale deficienţelor şi multe alte informaţii. Desigur că ar fi normal ca aceste rapoarte să fie publicate on-line, pe site-urile oficiale ale instituţiilor în cauză. Astfel, este asigurat un anumit grad de transparenţă a activităţii desfăşurate de autorităţile publice şi fiecare cetăţean are la dispoziţie informaţiile respective.
Din totalul prefecturilor, doar 22 şi-au făcut publice on-line rapoartele de activitate pentru anul 2010 sau cele privind starea economică şi socială a judeţului şi activităţile instituţiei prefectului în conformitate cu aceasta. Instituţia Prefectului judeţului Alba nu se regăseşte printre cele 22 de prefecturi care şi-au prezentat documentul amintit. La nivel naţional, 18 consilii judeţene, printre care şi Consiliul Judeţean Alba, au pe site-urile proprii un raport de activitate pe anul 2010, în timp ce alţi 5 preşedinţi de CJ au publicat Raportul de activitate până la mijlocul anului 2010. În privinţa primăriilor, doar 17 au elaborat raportul de activitate pe anul trecut şi Alba Iulia nu se află printre acestea. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult