Politică Administrație

Transparency International România a ales județul Alba pentru implementarea unui proiect pilot la nivelul administrațiilor locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Transparency International România vizează implementarea unui proiect pilot, în județul Alba, ce are ca obiectiv realizarea unei standardizări la nivelul administrațiilor publice, prin care se dorește simplificarea și clarificarea procedurilor administrative pentru a fi mai ușor aplicate de funcționari și mai ușor înțelese de cetățeni, a spus, miercuri, pentru ziarulunirea.ro, Victor Alistar, director executiv.

Prin acest proiect se dorește asigurarea guvernanței publice la standard de calitate, simplificând viața funcționarilor și a cetățenilor.

”Vizăm un regim de parteneriat între administrație și societate și, sigur, cel mai bun loc este Alba pentru că are o administrație care a performat, care are o capacitate de a asigura standarde de bună guvernanță. Am ales județul Alba pentru că anul următor este Centenarul și toți ochii vor fi ațintiți și putem arăta că avem capacitatea de asigurare a unei guvernanțe publice responsabile”, a spus Victor Alistar

El a adăugat că administrațiile publice au grămezi de obligații.  ”Atunci am elaborat un model care integrează toate obligațiile într-un singur mecanism de lucru astfel încât să putem asigura zona de guvernanță publică la toate standardele care se impun”, a spus directorul executiv al  Transparency International România.

El a subliniat că a ales județul Alba și pentru că aici nivelul administrativ a mai bun față de alte județe și este un mediu propice pentru acest lucru.

În acest sens s-au organizat o serie de întâlniri cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din județ.

În vederea implementării acestui concept, pentru municipii și consilii județene, există inclusiv linii de finanțare europene.

”A doua parte este sistemul local de integritate care cuprinde un mecanism, administrație – cetățeni. Sunt grupuri de cetățeni, organizații din cadrul primăriilor și împreună stabilesc o listă cu problemele care le întâmpină din punct de vedere al integrității, ce vulnerabilități, ce riscuri au. Și se face o lista, din lista asta se vede care care sunt fezabile pentru a fi rezolvate”, a spus Victor Alistar.

Proiectul vizează în primul rând simplificarea și clarificarea procedurilor interne.

”Spre exemplu, în momentul în care avem de pornit o investiție ni se suprapun cel puține trei acte normative: legea privind achizițiile publice, partea legată de strategia de dezvoltare locală, partea de reglementare privind finanțarea. Toate acestea dau bătaie de cap și de fiecare dată parcă o iei de la zero. În momentul în care lucrurile sunt clare, stabilite, cum există în orice administrație dezvoltată, lucrurile sunt simple, că ele funcționează pe bază de meniuri, liste de verificare a conformității legale, elemente de riscuri, ce s-ar putea întâmpla și descoperi după aceea. Dacă prevedeam eu chestia asta, ce bine era… acum să vedem cum o dregem”, a explicat Victor Alistar.

Când totul este foarte clar, se pot face acele infografice, ghiduri pentru cetățeni, a mai spus acesta.

Transparency International România facilitează procesul de guvernanță publică, iar administrațiile publice locale au datoria să-l pună în aplicare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Grădiniță nouă și modernă, construită la Vinerea, lângă Cugir: A fost semnat contractul de lucrări în valoare de peste 6,8 milioane lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Grădiniță nouă și modernă, construită la Vinerea, lângă Cugir: A fost semnat contractul de lucrări în valoare de peste 6,8 milioane lei O grădiniță nouă și modernă va fi construită în curând la Vinerea, lângă Cugir. Marți, 3 februarie 2026, a fost semnat contractul de lucrări în valoare de peste 6,8 milioane lei. Un demers […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 130 de preșcolari și elevi din comuna Cricău vor beneficia de programul ”Masă sănătoasă”: Ce meniuri ar putea primi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 130 de preșcolari și elevi din comuna Cricău vor beneficia de programul ”Masă sănătoasă”: Ce meniuri ar putea primi Administrația locală din comunca Cricău a publicat, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, contractul de achiziții publice pentru ,,servicii de catering în cadrul programului național ,,Masa Sănătoasă”.  Potrivit documentației, 131 de preșcolari și elevi ar […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Creșă modernă cu o capacitate de 40 de locuri, construită în curând la Teiuș, de Compania Națională de Investiții. Realizarea unor eventuale lucrări suplimentare la amplasament, la vot în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Creșă modernă cu o capacitate de 40 de locuri, construită în curând la Teiuș, de Compania Națională de Investiții. Realizarea unor eventuale lucrări suplimentare la amplasament, la vot în Consiliul Local Consilierii locali din Teiuș vor avea de aprobat în ședința extraordinară de luni, 9 februarie 2026, asumarea Consiliului local privind lucrări suplimentare la amplasamentul […]

Citește mai mult