Traiul românilor, mai scump de la an la an: Unele legume aproape și-au dublat prețul, iar carnea este și ea mai scumpă cu 30%
Traiul românilor, mai scump de la an la an: Unele legume aproape și-au dublat prețul, iar carnea este și ea mai scumpă cu 30%
Traiul românilor s-a scumpit enorm în ultimii ani. Datele oficiale arată o inflație de 44% în ultimii 5 ani, iar tot ceea ce punem în coș acum costă mai mult, fie că vorbim de alimente de bază și produse de igienă sau detergenți și îmbrăcăminte.
Dincolo de statistici, unele produse au înregistrat creșteri mari de prețuri. Unele legume aproape și-au dublat prețul, iar carnea este și ea mai scumpă cu 30%.
Tot ce intră acum în coșul de cumpărături este mai scump decât în urmă cu 3 ani. Kilogramul de piept de pui s-a scumpit cu 7 lei, iar cel de pulpe cu 3 lei.
Același lapte ne costă cu 3 lei mai mult, iar margarina cu aproape 4 lei. Scumpiri mari sunt și la legume: ardeii Kapia aproape și-au dublat prețul, iar morcovii și roșiile s-au scumpit cu un leu. Mai mult ne costă să bem și apă: baxul de 6 sticle este cu 8 lei mai scump, cu tot cu garanția pe ambalaj.

Explicațiile sunt că valul de scumpiri a afectat tot lanțul, de la producție până la comerciant.
Feliciu Parsachiv – Asociația Micilor Comercianți: Gazele s-au scumpit foarte mult, s-a scumpit energia electrică și salariul minim pe economie. Asta înseamnă că toate bucățelele astea de costuri noi le găsim în prețul final de raft.
Scumpirile nu se vor opri aici. Fenomenul inflaționist în care se află țara noastră este alimentat tot mai des de modificările fiscale făcute de Executiv, iar cea mai recentă este eliminarea facilităților fiscale din agricultură, IT și construcții, iar angajatorii au anunțat deja că vor crește prețurile.
Feliciu Parsachiv – Asociația Micilor Comercianți: Chiar astăzi am primit câteva majorări de prețuri începând cu luna aprilie. Pentru toate brânzeturile avem notificări de scumpiri, o parte dintre procesatorii de mezeluri ne-au trimis scumpiri.
Pe lângă alimente, datele oficiale ne arată că în ultimii 5 ani detergenții și produsele de igienă personală s-au scumpit cu peste 60%, în timp ce îmbrăcămintea cu aproape 40%. Serviciile poștale și-au dublat prețul, iar salubrizarea ne costă cu 90% mai mult. Veniturile au crescut și ele în acești ani, însă nu au putut ține pasul cu inflația.
Valentin Ionescu, economist: Prețurile la produsele cumpărate frecvent au crescut mult mai mult decât la produsele care nu sunt cumpărate așa frecvent. Statul a stimulat creșterea veniturilor și asta e o cauză de creștere de prețuri și din păcate taxează veniturile. Prețurile anulează creșterea de venit din ultimii ani.
Dacă în 2020, o familie de 4 persoane reușea să își cumpere alimente pentru o lună cu puțin peste 1.500 de lei, acum pe aceleași produse plătește mai bine de 2.200 de lei, adică cu 700 de lei mai mult.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
21-23 octombrie 2026 | Vânt puternic și ploi în aproape toată țara: Averse, grindină și peste 70 km/h la munte. Anunțul de ultimă oră al meteorologilor
Vânt puternic și ploi în aproape toată țara: Averse, grindină și peste 70 km/h la munte. Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România intră sub un episod de vreme instabilă, cu intensificări ale vântului și ploi care se vor extinde treptat în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță rafale de 40–50 km/h, care […]
Reuters: Bugetul pe 2027, testul care poate costa România ratingul de țară Învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu pune capăt unui impas politic care a durat aproape șase luni, însă noua formulă de guvernare este departe de a garanta stabilitatea pe termen lung. Presa internațională avertizează că acordul dintre partidele care susțin Executivul este fragil, […]
Pensiile indexate și alocațiile copiilor majorate din 2027. Florin Manole: „Trebuie să facem rost de bani”
Pensiile indexate și alocațiile copiilor majorate din 2027. Florin Manole: „Trebuie să facem rost de bani” Ministrul desemnat al Muncii, Florin Manole, a declarat marți, 20 octombrie 2026, că pensiile ar trebui indexate, iar alocațiile pentru copii ar putea fi majorate, deși Guvernul nu a discutat încă această posibilitate. Florin Manole a primit aviz pozitiv, […]
