Politică Administrație

Traian Băsescu propune ca dezbaterea dintre Ponta și Iohannis să aibă loc la Cotroceni. Ce spun candidații

Ioana Oprean

Publicat

în

Traian Basescu la Alba Iulia01Președintele Traian Băsescu consideră că locul optim pentru o dezbatere electorală între Victor Ponta și Klaus Iohannis este Palatul Cotroceni. Propunerea președintelui nu a rămas fără reacții din partea contracandidaților:

Petrecerea Divorțaților

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă seară, că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să stea mai departe de campania electorală, susţinând că, dacă vrea, Klaus Iohannis poate veni împreună cu şeful statului la cele patru dezbateri, de luni, marţi, miercuri şi joi, propuse de PSD.

”Nu apreciez faptul că domnul preşedinte Băsescu continuă să se implice în campania electorală. Înţeleg că vrea să îl ajute pe domnul Iohannis, nu e nimic rău în asta, dar cred totuşi că atât timp cât e preşedinte ar trebui să stea mai departe de campania electorală. Într-un fel însă lucrurile sau apele s-au despărţit, noi vom merge mai departe sub formula USL, eu, preşedinte, Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru, dânşii sunt Klaus Iohannis, Traian Băsescu şi cei de la PDL şi, până la urmă, oamenii pot pe 16 noiembrie să ştie ce doresc: doresc să rămână ca şi până acum: Băsescu, Iohannis, PDL sau doresc să facem acea schimbare pe care USL a propus-o tot timpul. Deci, dacă domnul Iohannis vrea să vină împreună cu domnul Băsescu la dezbaterile pe care le avem luni, marţi, miercuri, joi, e dreptul lor”, a declarat Ponta.

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, referitor la o posibilă dezbatere între el şi Victor Ponta la Cotroceni, că acest lucru îl „vor decide echipele în negociere”, adăugând că întâlnirea trebuie să aibă loc „oriunde este o platformă publică, independentă”.

„Mi se pare că o dezbatere poate să fie oriunde este o platformă publică, independentă, accesibilă celor doi candidaţi şi întregii media. Orice se poate negocia dacă sunt satisfăcute aceste condiţii. O să rog echipa mea să continue negocierile şi sper că nu se vor termina prin declaraţii mincinoase dintr-o parte, nu din partea echipei mele”, a spus Iohannis.

Sursa Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult