Traian Băsescu: ”Cea mai bună soluţie privind Roşia Montană este ca Parlamentul să retragă proiectul”
Potrivit preşedintelui Traian Băsescu, cea mai bună soluţie privind Roşia Montană este ca Parlamentul să retragă proiectul. Acesta a spus, într-o conferință de presă susținută luni, la Palatul Cotroceni, că Articolul 1.4 din Constituţie nu permite ca Parlamentul să ia decizii personalizate prin legi.
”Am văzut că domnul Victor Ponta a făcut afirmaţii că s-au mai făcut privatizări prin lege. Aşa este, este vorba de privatizarea Petrom. A fost un set de două ordonanţe de urgenţă transformate în lege şi o lege, toate promulgate de Ion Iliescu. Domnul Iliescu a considerat că privatizarea Petrom nu trebuie trimisă la Curtea Constituţională. De asta nu există un refuz al Curţii. Domnul Victor Ponta îmi atribuia mie promulgarea legilor, ceea ce e o minciună caracteristică a premierului, el dacă nu minte nu face politică. Cu privire la privatizarea Rompetrol, a fost emisă de Guvernul Tăriceanu în 1998 şi a devenit legea 502 din 2002, promulgată tot de domnul preşedinte Iliescu”, a spus președintele, citat de Mediafax.
Traian Băsescu a mai spus că jurisprudenţa Curţii Constituţionale e clară, nu permite în baza articolului 1.4 din Constituţie ca legislativul să dedice legi unei firme.
”Premierul nu se limitează doar la această încălcare a Constituţiei, prin anexarea contractului la proiectul de lege. Părerea mea e că Victor Ponta a mizat pe o majoritate largă, că va trece repede legea şi a încercat un joc tip CFR Marfă. Ponta trebuie să scape de laşitate ca să fie prim-ministru şi trebuie să renunţe la şmecherii. Nu sunt de acord nici cu poziţia celuilalt lider, Antonescu, care a intrat şi el în jocul „Votăm sau nu”. Ştie foarte bine că proiectul e neconstituţional. Decât să spună „Aprobăm/Nu aprobăm” ca sa vadă de ce grup se lipeşte, mai bine să spună „Domnule Ponta, e neconstituţională, ia-o înapoi, trimite-l pe Şova să o ia de la Parlament, să o lase la Guvern!”. Pentru că este iniţiativa acestui ministru profund incompetent”, a mai spus șeful statului.
Preşedintele a mai spus că cea mai bună soluţie ar fi ca proiectul să fie retras din Parlament de către Guvern: „Soluţia corectă este să retragă urgent proiectul de lege pentru că riscul este tensionarea la maxim a societăţii atâta vreme cât proiectul este în Parlament„, a spus Băsescu precizând că va trimite legea la Curtea Constituţională dacă va ajunge la el.
Sursa: Mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul Locuitorii din Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus urmează să beneficieze de alimentare cu gaze naturale printr-un proiect major de extindere a infrastructurii din comuna Unirea. Investiția propusă presupune construirea unei rețele inteligente de distribuție […]
FOTO | Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.
Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, fost candidat al partidului la Primăria Cugir a fost numit administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Numirea a fost făcută prin ordin […]
Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță
Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță Orașul Câmpeni se pregătește pentru una dintre cele mai ample investiții din ultimii ani în infrastructura de iluminat public. Întregul sistem de iluminat stradal […]