Traian Băsescu a atacat la Curtea Constituţională legea prin care a rămas fără vilă de protocol. Ce șanse are să-și recapete privilegiile
Traian Băsescu a atacat la Curtea Constituţională legea prin care a rămas fără vilă de protocol. Ce șanse are să-și recapete privilegiile
Fostul președinte al României, Traian Băsescu a atacat la CCR modificările aduse Legii 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foştilor preşedinţi, respectiv vila de protocol de la RA-APPS şi dispozitivul de protecţie al SPP.
Curtea de Apel Bucureşti a admis o cerere a lui Traian Băsescu şi a dispus sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate privind o sintagmă din Legea 406/2001, care prevede că foştii preşedinţi îşi pierd privilegiile dacă au în justiţie o decizie definitivă că au colaborat cu fosta Securitate comunistă, informează Agerpres.
Hotărârea a fost luată în cadrul unui proces în care Traian Băsescu a solicitat suspendarea deciziei SPP prin care i-a fost retras dispozitivul de protecţie. Băsescu a pierdut în primă instanţă procesul, însă a obţinut din partea Curţii de Apel Bucureşti sesizarea Curţii Constituţionale.
Dacă judecătorii de la CCR vor declara neconstituţionale modificările aduse Legii 406/2001, atunci Traian Băsescu îşi va recăpăta privilegiile.
Judecătorul Amer Jabre, care a dispus sesizarea CCR, notează de altfel că există o „îndoială serioasă” cu privire la constituţionalitatea modificărilor aduse Legii 406/2001, solicitând şi analizarea unui articol din Codul administrativ.
„Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate privind: – art. 2, alin.1, lit.t si art.14, alin.1 din Legea nr.554/2004, în măsura în care se interpretează în sensul că instanţa de contencios administrativ nu poate dispune suspendarea executării unui act administrativ, atunci când există o îndoială serioasă în privinţa constituţionalităţii actului cu putere de lege în baza căruia a fost emis actul administrativ – Legea nr.243/2021; – art.1, alin.3 din Legea nr.406/2001, în privinţa sintagmei „şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”. Respinge cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată. Cu recurs, în 5 zile de la comunicare”, se arată în dispozitivul instanţei.
În calitate de şef al statului, în perioada 2004 – 2014, Traian Băsescu beneficia de o serie de privilegii: a primit în folosinţă gratuită o vilă de protocol pe strada Gogol din Sectorul 1 al Capitalei, avea indemnizaţie şi dispozitiv de protecţie şi pază de la SPP.
În octombrie 2021, Legea 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român a fost modificată (prin Legea nr. 243/2021), fiind introdus un nou articol care prevede că foştii preşedinţi pierd dreptul la aceste beneficii dacă o instanţă a constatat prin decizie definitivă că au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.
Traian Băsescu a primit în luna martie, la Instanţa supremă, o decizie definitivă că a fost colaborator al Securităţii și a fost nevoit să părăsească vila de protocol, iar SPP l-a anunţat pe fostul președinte că nu mai beneficiază de dreptul la protecţie şi pază.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
9 august 2026 | Recensământul rutier din România, o nouă etapă: Datele colectate vor sta la baza viitoarelor investiții în infrastructură
Recensământul rutier din România, o nouă etapă: Datele colectate vor sta la baza viitoarelor investiții în infrastructură Duminică, 9 august 2026 este una dintre zilele prevăzute în calendarul Recensământului General de Circulație Rutieră, operațiune națională coordonată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN). Acțiunea […]
Permisul de conducere în România ar putea fi obținut după noi reguli. Schimbări importante pentru șoferi propuse de Ministerul Sănătății
Permisul de conducere în România ar putea fi obținut după noi reguli. Schimbări importante pentru șoferi propuse de Ministerul Sănătății Șoferii din România care vor să obțină sau să își reînnoiască permisul de conducere ar putea fi evaluate după noi criterii medicale. Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională un proiect de ordin care modifică […]
Pensii 2026 | Cine nu primește pensia minimă de 1.281 de lei: Condiția care îi lasă pe unii români fără indemnizația socială
Cine nu primește pensia minimă de 1.281 de lei: Condiția care îi lasă pe unii români fără indemnizația socială Pensia minimă garantată de stat nu se acordă automat tuturor românilor care ajung la vârsta de pensionare. În 2026, indemnizația socială poate completa veniturile pensionarilor doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Mulți români cred […]