Tragedie în Alba Iulia – Un tânăr de 26 de ani a fost găsit spânzurat în locuință
M.S., un tânăr de 26 de ani a fost găsit spânzurat, luni dimineața, în apartamentul în care locuia – pe str. Gladiolelor din Alba Iulia.
IPJ Alba a demarat o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs decesul. Trupul tânărului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean Alba.
UPDATE 1: Potrivit reprezentantului IPJ Alba, tânărul a lăsat un bilet de adio în care își lua rămas bun de la familie, prieteni și colegi. De asemenea acesta și-a motivat gestul făcând referire la încheierea unei relații de prietenie pe care a avut-o cu o fată.
Vecinii spun despre tânăr că era liniștit și respectuos. Se pare că acesta era din Oarda și locuia cu chirie în blocul respectiv de aproximativ o jumătate de an și a fost văzut venind acasă împreună cu prietena lui până săptămâna trecută.
Trupul lui M.S. a fost găsit de mama sa care a alertat imediat poliția.
UPDATE 2: ”Politia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, ieri, 14 aprilie a.c., ora 09.50, cu privire la faptul că în incinta unui imobil situat pe strada Gladiolelor din Alba Iulia a fost găsită o persoană decedată prin spânzurare. Echipa de cercetare deplasata la fata locului a identificat persoana în cauză stabilind că se numeşte Mihai S., de 26 de ani, din Alba Iulia. Poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Alba, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei exacte a decesului”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
CITEȘTE ȘI: Povestea cutremurătoare a tânărului de „nota 20”, membru al galeriei CSU Alba Iulia, care s-a sinucis din dragoste
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]
