Traficul de la Micești la Alba Iulia – un calvar în fiecare dimineață!
Traficul de la Micești la Alba Iulia – un calvar în fiecare dimineață!
Traficul din Alba Iulia a devenit un calvar, mai ales la orele dimineții. Potrivit consilierului local independent al municipiului Alba Iulia, Mircea Trifu, distanța de la Micești la Alba Iulia, între orele 7.00 și 8.00 dimineața este parcursă în 40 de minute. ”Consecințele lipsei de viziune urbanistică a administrației locale sunt tot mai apăsătoare pentru albaiulieni.
Aș dori să vorbesc despre calvarul din fiecare dimineață al celor care vin la muncă, la școală sau la instituții din Alba Iulia dinspre Zlatna, între orele 7.00 și 8.00. Evident că pe toți ajunge să ne plictisească constatarea unor situații, fără a fi găsite soluții la aceste probleme cu care se confruntă albaiulienii. În această săptămână o să solicit răspunsuri oficiale de la Poliția Municipiului Alba Iulia și de la departamente din cadrul Primăriei Alba Iulia cu privire la această situație.
Eu regret faptul că nu stă în puterea mea să rezolv astfel de situații și deocamdată le pot doar semnala, punând astfel presiune pe cei care au obligația să ne ofere răspunsuri clare, dar și să rezolve problemele albaiulienilor. Nu am altă soluție! Am luat legătura cu Serviciul de administrare drumuri și utilități publice, condus de Gabriel Armean, și mi-a comunicat câteva variante de viitor, fără a fi precizat un termen în care se vor realiza acestea.
Cel mai aproape de realizare, obținând avizul departamentului amintit este proiectul privind amenajarea, în zona stadionului, a unui sens giratoriu. Oamenii solicită ca la intrarea în Alba Iulia să fie două benzi, dinspre Zlatna, dar acest lucru nu e posibil. Potrivit Poliției Rutiere, din punct de vedere tehnic acest lucru ar duce la un blocaj și mai mare în trafic, pentru că de la semafoare s-ar strangula circulația, deci nu e o soluție… Pe de altă parte, mai avem trei soluții, dar nici în cazul lor nu avem un termen de realizare.
Este vorba despre un proiect mai amplu demarat de primărie, de modernizare a tramei stradale; lse modernizează strada Alcala de Henares – se va face o variantă paralelă a drumului Alba Iulia – Micești, prin spatele bazinului olimpic; lmodernizarea Bulevardului Muncii, care să facă un unghi de 90 de grade în zona târgului și să iasă pe lângă Vila Elisabeta, să se intersecteze cu str. Alcala de Henares și mai există o soluție: modernizarea străzii Emil Racoviță ar duce la legătura, prin cartierul Orizont, cu zona Micești.
Acestea ar fi variantele de viitor, dar din păcate în prezent nu există o soluție clară”, ne-a declarat Mircea Trifu, consilier local independent al municipiului Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO | Alertă în Aiud: Un bărbat a fost dat dispărut de mama sa. A plecat de acasă și nu a mai revenit / A fost găsit
Alertă în Aiud: Un bărbat a fost dat dispărut de mama sa. A plecat de acasă și nu a mai revenit Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. În seara […]
Pensia minimă socială 2026 | Aproape 14.000 de pensionari din Alba trăiesc cu 1.200 de lei pe lună. Ce alte ajutoare mai primesc vârstnicii din această categorie
Pensia minimă socială 2026 | Aproape 14.000 de pensionari din Alba trăiesc cu 1.200 de lei pe lună. Ce alte ajutoare mai primesc vârstnicii din această categorie Pensia medie în România este în prezent de 2.818 lei, iar numărul pensionarilor a ajuns la 4.583.000. Cei mai mulți pensionari au ieșit la pensie limită de vârstă. […]
FOTO | ACCIDENT rutier pe autostrada pe A1, sensul de mers Sibiu Sebeș: Două autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Sebeș
ACCIDENT rutier pe autostrada pe A1, sensul de mers Sibiu Sebeș: Două autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Sebeș Detașamentul de pompieri Sebeș intervine, duminică, 8 februarie 2026, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu–Sebeș. În eveniment sunt implicate două […]