Tradiția Târgului de fete de pe Muntele Găina i-a fascinat dintotdeauna pe călătorii străini. Povestea acestui obicei, aşa cum se desfăşura la sfârşitul secolului XIX, a fost relatată în detaliu de scriitorul Jokai Mor, în romanul „Sărmanii Bogaţi”. Autorul se arăta impresionat de tradiţia din Apuseni, dar oferea şi o explicaţie pentru ea.
Jokai Mor, unul dintre marii scriitori ai Ungariei, a fost unul dintre călătorii străini care au rămas uimiţi de obiceiurile comunităţilor din Munţii Apuseni. Cea mai neobişnuită tradiţie descrisă de autorul romanului „Sărmanii bogaţi” este Târgul de fete de pe Muntele Găina, organizat anual, în jurul sărbătorii de Sânziene. O mulţime impresionantă de oameni ajungeau la târg din toate satele moţilor, din părţile Hunedoarei, din Alba şi împrejurimi.
„În seara primei sâmbete după sărbătoarea naşterii Sfântului Ioan, la Sânziene, turtarii din Băiţa şi din Câmpeni, cu caii lor încărcaţi cu turte de miere, cu sticluţe pline de mied, pornesc spre vârful muntelui Găina, unde îşi ridică corturi, iar în ziua următoare se adună populaţia veselă la târgul de fete ce se ţine în acea zi pe vârful piscului”, scria Jokai Mor.
Atracţia principală a târgului erau fetele de măritat, aduse o dată cu zestrea oferită de părinţii lor.
„Mamele din regiunea munţilor îşi aduc şi zestrea fetei, pe care o prezintă deodată cu fata. La gâtul fetelor atârnă taleri de aur şi de argint înseilaţi. Celelalte podoabe, cum sunt de exemplu: năfrămile colorate, ştergăriile cu alesături de bumbac, de diferite culori, pernele, lăzile împestriţate, sunt încărcate pe spatele cailor mocăneşti şi transportate la faţa locului. Odată ajunşi aici le descarcă pe fiecare şi le aşează sub cortul pe care şi-l ridică fiecare, ca într-un adevărat târg”, arăta scriitorul Jokai Mor, în „Sărmanii Bogaţi”.
Fetele şi zestrea erau disputate de flăcăii care se opreau în faţa corturilor. Cei care voiau să se însoare trebuiau să ajungă la tocmeală cu părinţii fetelor, altfel erau nevoiţi să plece mai departe.
„Pe unele dintre fete le ţin tare la preţ, pe altele le vând cât ai bate din palme, la primul client care se prezintă. Perechea nouă urmată de cântece de fluier şi cimpoiu pleacă până la primul călugăr care le dă binecuvântarea căsătoriei”, informa autorul.
Târgul de fete era şi un prilej pentru familiile de moţi să se mândrească, în faţa procesiunii, cu frumuseţea fiicelor lor şi cu podoabele şi mărfurile aduse la târg. Autorul descrierii târgului de fete de la sfârşitul secolului trecut oferea şi explicaţia evenimentului fascinant pentru acele vremuri.
„Locuitorii munţilor, fiind toţi păstori, stau atât de departe cu locuinţele lor unul de altul, încât cel mai apropiat vecin are nevoie de jumătate de ceas până când ajunge la celălalt. Din această cauză fetele tinere nu au unde să se ducă şi tineretul de aici nu se întâlneşte decât o dată în an la târgul de fete ce se ţine pe Muntele Găina. Femeile măritate se duc pe la înmormântări, însă fetelor nu le este permis nici aceasta”, scria Jokai Mor, în „Sărmanii Bogaţi”.
Preoţii nu erau lipsiţi de la târgul de fete, la fel ca şi negustorii de podoabe şi cârciumarii. Inelele erau la mare căutare, chiar dacă erau cumpărate doar ca amintire şi simbol al acestuie eveniment. Tradiţia târguielii pentru fata de măritat s-a stins încet în următoarele decenii. Sărbătoarea continuă, în fiecare vară, pe Muntele Găina.
