Rămâi conectat

Sport

Topul antrenorilor din judeţ, în ediţia trecută a Ligii a 3-a | Călin Moldovan (Metalurgistul Cugir), cel mai bun „principal” din Alba

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alba a avut 4 reprezentante în ediţia precedentă a Ligii a 3-a, repartizate în două serii diferite, a 4-a (Industria Galda de Jos, Performanţa Ighiu şi AFC Unirea Alba Iulia) şi a 5-a (Metalurgistul Cugir). Interesant din punct de vedere este topul judeţean al antrenorilor din eşalonul terţ, o ierarhie ce relevă suficiente aspecte în privinţa activităţii şi rezultatelor „principalilor” de pe băncile tehnice.

Concluzia este una certă: Călin Moldovan este primul în respectiva ierarhie, ce cuprinde şase nume, antrenorul Metalurgistului Cugir ocupând întâia poziţie atât ca şi clasare, dar mai ales ca procentaj al punctelor acumulate, din totalul punctelor puse în joc.

Două dintre combatante au încheiat stagiunea cu acelaşi antrenor care a început campionatul, Metalurgistul Cugir – Călin Moldovan şi Industria Galda de Jos – Paul Ciucă. La Performanţa a fost cea mai mare vânzoleală în sezonul trecut, cu trei antrenori, iar Unirea Alba Iulia a mutat în pauza dintre tur şi retur. Un caz aparte îl reprezintă Adorian Himcinschi ce a început sezonul la Ighiu, cu gânduri de promovare în eşalonul secund, a fost demis şi în iarnă a preluat „alb-negrii” din Cetatea Marii Uniri. Un amendament, la întocmirea statisticilor am luat în considerare rezultatul de pe teren al partidei Performanţa Ighiu – Naţional Sebiş, scor 3-1, omologată 0-3 la „masa verde” de Comisia de Disciplină a FRF, în controversatul caz „Keita”, al cărui verdict a venit după 7 luni! În cele ce urmează vă prezentăm ierarhia antrenorilor principali din Alba, în ediţia 2016-2017 a Ligii a 3-a, în ordinea firească a procentajului realizat:

*locul întâi: Călin Moldovan (Metalurgistul Cugir) – procentaj de 65,5 la sută (a strâns 55 de puncte din 84 posibile, în cele 28 de jocuri). Echipa de sub Drăgana este cea mai bună din Alba şi în privinţa locului ocupat, poziţia a doua în Seria a 5-a, a golaverajului general (62-27), dar şi a eficacităţii (62 de reuşite). În plus, Călin Moldovan este antrenorul ce a cunoscut de cele mai multe ori gustul succesului, de 17 ori şi cele mai multe victorii externe, 7 la număr! O altă „bilă albă”: cea mai lungă serie de invincibilitate: 13 jocuri consecutive, plus cea mai categorică victorie a judeţului (7-0 cu Viitorul Ulmeni)!

*locul doi: Mihai Manea (Performanţa Ighiu) – procentaj de 61,5 la sută (24 de puncte din 39 posibile, 13 meciuri). Debutant în eşalonul terţ, antrenorul albaiulian reprezintă surpriză primăverii la Ighiu, preluând Performanţa în intersezon. Manea a pierdut un singur joc în retur, terminând campionatul pe locul 7, după ce ighienii erau pe poziţia a 8-a la mijlocul stagiunii (au coborât pe 10 după omologarea de 0-3 la „masa verde”). Are şase victorii şi tot atâtea remize, Performanţa încurcând pe CNS Cetate Deva, CSM Şcolar Reşiţa, Industria Galda şi Naţional Sebiş.

*locul 3: Paul Ciucă (Industria Galda de Jos) – procentaj de 58,9 la sută (46 de puncte din 78 posibile, 26 de jocuri). Ciucă este cel mai longeviv antrenor din judeţ iar în campionatul precedent Industria, deşi a jucat întregul retur “în foame”, a fost singura echipă care a contat realmente în calculele promovării în Liga a 2-a. Neplătiţi deloc în primăvară, găldenii s-au dovedit revelaţia seriei şi au strâns 12 întâlniri fără înfrângere, fiind unica combatantă din judeţ ce a stat în fotoliul liderului în ediţia anterioară şi cea mai bine clasată din Seria a 4-a, pe poziţia a 5-a. Paul Ciucă are numai 6 eşecuri în acest sezon.

*locul 4: Vasile Ursu (Performanţa Ighiu) – procentaj de 45,8 la sută (11 puncte din 24 posibile, 8 jocuri). Fostul director sportiv al ighienilor a fost considerat „mantaua de vreme rea” la candidata la promovare. L-a înlocuit pe Himcinschi după eşecul de la Deva din etapa a 5-a (Ighiul era pe locul 7, cu 7 puncte, la 8 „lungimi” de prima poziţie) şi a fost destituit după ultima rundă a turului (locul 8). Are în dreptul său „setul” cu ACS Poli Timişoara 2 (6-0), dar şi ruşinile de la Rovinari şi Giarmata. Lucrurile scăpaseră însă de sub control, n-a adus revirimentul scontat, la prima experienţă în eşalonul terţ, iar după ce Armando Popescu a preluat Performanţa a fost pus pe liber, dispărând din club.

*locul 5: Adorian Himcinschi – procentaj de 38,8 la sută (la general). Este singurul antrenor ce a pregătit două echipe diferite. A pornit la drum cu Performanţa Ighiu, obiectiv promovarea în Liga a 2-a, s-a văzut demis şi a încheiat sezonul la Unirea Alba Iulia, pe care a salvat-o de la retrogradare (locul 11 în Seria a 4-a). Aici lucrurile capătă alte conotaţii, în total Himcinschi strângând 21 de puncte (7 la Performanţa şi 14 la Unirea) din cele 18 jocuri în care a antrenat în Liga a 3-a stagiunea anterioară.

Defalcat: *la Performanţa Ighiu – procentaj de 46,6 la sută (7 puncte din 15 posibile, 5 partide); *la Unirea Alba Iulia – procentaj de 35,8 la sută (14 puncte din 39 posibile, 13 partide).

*locul şase: Radu Andone (Unirea Alba Iulia, tur) – procentaj 30,7 la sută (12 puncte din 39 posibile, 13 meciuri). Aiudeanul nu a rezistat decât turul la Unirea Alba Iulia, pe care lăsat-o pe locul al 12-lea! I-a lăsat locul pe banca tehnică lui Adorian Himcinschi. Sub comanda celor doi „principali”, uniriştii au traversat complexul jocurilor interne (pe „Cetate, Zlatna sau Galtiu): cea mai slabă echipă din Seria a 4-a pe teren propriu, cu 10 puncte şi golaveraj negativ 12-20. Amendament: Unirea a fost primită în Liga a 3-a şi a putut utiliza numai 3 seniori pe durata jocurilor, rezultând o majoră lipsă de experienţă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Albaiulienii Răzvan Cutean și Robert Baba (UTA Arad), un nou trofeu: Supercupa României la Under 17!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulienii Răzvan Cutean și Robert Baba (UTA Arad), un nou trofeu: Supercupa României la Under 17! Cei doi talentați jucători din Cetatea Marii Uniri au reaalizat dubla cu UTA Arad, după ce de curând au câștigat Liga Elitelor Under 17. Răzvan Cutean și Robert Baba au plecat acum 2 ani de la Optimum Alba Iulia, […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: CSȘ Blaj, meci cu CSȘ Bacău, în turneul pentru locurile 5-8 la Campionatul Național Under 15 (speranțe), care se dispută la Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSȘ Blaj, meci cu CSȘ Bacău, în turneul pentru locurile 5-8 la Campionatul Național Under 15 (speranțe), care se dispută la Blaj CSȘ Blaj a pierdut și al treilea meci din grupa B a turneulul final al campionatului național Under 15 (speranțe) la volei masculin, scor 1-3 (20-25, 23-25, 28-26, 26-28) cu LPS Suceava și […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: UAB Alba Iulia, aproape calificată în finala Campionatului Național Universitar! Uniristul Indrei a marcat toate cele 5 goluri!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Echipa Universității „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia este aproape calificată în finala Campionatului Național Universitar la fotbal, uniristul Darius Indrei marcând toate cele 5 goluri! UAB a câștigat primele două meciuri din turneul final care se dispută în Alba, toate golruile marcate de Darius Indrei și mai are nevoie de un egal pentru a accede […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea