Tobă cu Şorici

Chiar dacă aşa pare la o primă vedere, în România de astăzi nimic nu este la mâna hazardului, până la urmă faptele au o înlănţuire mai mult decât logică . Nu întâmplător, Craiova şi, mai nou, Piatra Neamţ au devenit teritorii unde se dau adevărate lupte de stradă între clanurile mafiote. Nu întâmplător, Antonie Solomon, primarul pedelist al municipiului din inima Olteniei, şi-a petrecut o vreme după gratii, iar colegul său din urbea moldavă, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti”, tot o figură marcantă ale PDL, apare tot mai des în mass-media, el aflându-se în centrul unor afaceri necurate. Şi nu întâmplător, subordonaţii şefului IPJ Neamţ ameninţă cu demisia în bloc, dacă mentorul lor va fi schimbat din funcţie. Ar rămâne fără apărarea „cloştii”, care până acum le-a acoperit fărădelegile.
Comisarul şef Aurelian Şoric, scos la lumină de un asasinat odios, cel care este acuzat că până nu demult s-a bătut pe burtă cu un cunoscut interlop nemţean Gheorghe Mararu, victima atentatului, şi cei care forţează acum mâna corpului de control al ministrului Traian Iglaş, ameninţând cu părăsirea posturilor, nu au nimic de-a face cu oamenii care şi-au azvârlit „caşchetele” peste gardul Cotrocenilor. Toţi aceia care au fost acuzaţi de şeful statului că au batjocorit însemnele naţionale erau disperaţi că li se diminuează retribuţia, oferindu-li-se la acel miting unica ocazie să facă un gest de dezaprobare faţă de cârmaci şi faţă de ce au reuşit aceştia să facă din România. Erau simpli slujbaşi ai statului, cu salariile ciuntite, cărora a ajuns să le fie ruşine de uniformele pe care le poartă şi pe care i-a durut fix în cozorocul chipiului de părerea autorităţilor, nestrâmtorate de criză. Atât şi nimic mai mult!
Orice asociere a necăjiţilor ăstora cu alde Şoric este forţată, necinstită şi poate părea chiar nesimţită. Lucrurile sunt mult mai grave cu cât, tocmai preşedintele este acela care face asemănarea. „Nu voi evita nici subiectul a ceea ce s-a întâmplat la Ministerul de Interne. Adică, la băieţii care au început să facă striptease aruncându-şi şepcile, iar acum îşi aruncă caracterul pe toate televiziunile. Ne aşteptăm şi la alte evoluţii”. Sunt cuvintele spuse de mai marele ţării, fără să-şi dea seama ce porumbei i-au zburat din gură. Ce cunoaşte şi nu recunoaşte Băsescu este faptul că Ministerul de Interne este de ani buni în curtea formaţiunii care-l susţine. Că Ministerul ăsta de Interne, aşa cum este descris de întâistătătorul României, nu se confundă nicidecum cu cei 200 de poliţişti fără caschete, el conţine mulţi Şorici cunoscuţi, promovaţi şi apoi toleraţi chiar cu ştirea celor care-i suflă-n pânze preşedintelui. Nu acredităm aici ideea că „Internele” sunt ca o pădure veşnic verde, fără nici o uscătură, ci vrem să atragem atenţia că Traian Băsescu poate fi bănuit că încearcă un joc murdar de discreditare a unei instituţii importante a statului, numai pentru a-şi salva pielea. Un lucru deosebit de grav. Asta pentru că rolul său constituţional nu este acela de a spune bancuri hazlii pe seama poliţiştilor proşti şi corupţi, ci de a analiza fără părtinire activitatea Inspectoratului General coordonat de chestorul principal de poliţie Petru Tobă.
Şi dacă Traian Băsescu admite că unul dintre cele mai importante ministere din Executivul ţării a ajuns o cloacă înţesată cu corupţi, înseamnă că atât el cât şi guvernul pe care-l apără doar pentru a-i cânta în strună, patronează cu bună ştiinţă acest sistem…
Dumitru HENEGAR

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI