Actualitate

Toate spitalele din România vor raporta cazurile medicale către minister de două ori pe zi: „Ține de responsabilitate față de activitate, față de pacienți”

Ioana Oprean

Publicat

în

Toate spitalele din România vor raporta cazurile medicale către minister de două ori pe zi: „Ține de responsabilitate față de activitate, față de pacienți”

În urma cazului femeii care a născut pe trotuar, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a anunțat reintroducerea raportării, de două ori pe zi, a evenimentelor medicale către minister, indiferent cui aparține spitalul.

„Și noi am fost deranjați că am aflat indirect de acest lucru (cazul femeii care a născut pe trotuar – n.r.) și a existat o așa numită întârziere, inspecția sanitară până a ajuns acolo a durat puțin timp. Reintroducem pentru toate spitalele, indiferent de subordonare, raportarea de două ori pe zi către Ministerul Sănătății, inclusiv raportare zero a evenimentelor medicale. Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă nu s-a întâmplat nimic, scrii ”, a afirmat Alexandru Rafila.

Cel care coordonează asistența medicală în minister va trebui să verifice aceste raportări și să informeze în timp real dacă apar probleme. Cele două momente de raportare vor fi la prima oră a zilei și după 12 ore.

Cazul femeii care a născut pe trotuar a avut un sfârșit favorabil, în sensul că mama și copilul sunt sunt bine, spune ministrul, dar „nu trebuie să subestimăm alte alte probleme care pot să apară și la care evoluția să nu fie la fel de favorabilă și trebuie să putem să intervenim”.

„Mă îndoiesc că va exista un spital, o primărie, un consiliu județean care să se opună acestei măsuri. Până la urmă e o chestiune de bun simț care ține de responsabilitate față de activitate, față de pacienți, ideea asta că … cred că cea mai bună măsură coercitivă este schimbarea mentalității care există de foarte multe ori: dacă nu scrie explicit într-un act normativ un anumit lucru înseamnă că eu nu am niciun fel de responsabilitate”, a afirmat Alexandru Rafila.

Sursa: antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Voucherele pentru energie, aplicate și la gaz din 2026: 50 de lei pentru factura la curent, 100 de lei pentru gaze, ajutoarele pentru consumatorii vulnerabili, anunțate de ministrul Energiei

Ioana Oprean

Publicat

în

Voucherele pentru energie, aplicate și la gaz din 2026: 50 de lei pentru factura la curent, 100 de lei pentru gaze, ajutoarele pentru consumatorii vulnerabili, anunțate de ministrul Energiei Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat sâmbătă, 24 ianuarie 2026, într-un interviu difuzat de Antena 3 CNN, că în cazul prețului la energia electrică, pentru consumatorul […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Imagini SPECTACULOASE de pe șantierul subteran al autostrăzii A1 Lugoj – Deva: Secţiunea Margina – Holdea a depășit stadiul de 50%

Ioana Oprean

Publicat

în

Imagini SPECTACULOASE de pe șantierul subteran al autostrăzii A1 Lugoj – Deva: Secţiunea Margina – Holdea a depășit stadiul de 50% Lucrările de pe secţiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj – Deva (A1) a atins un stadiu fizic de 52%, asocierea de constructori intenţionând să finalizeze lucrările în 2026, a anunţat recent directorul general […]

Citește mai mult

Actualitate

25-27 ianuarie 2026 | COD GALBEN de VÂNT puternic și ploi abundente în Alba și alte zone din țară. Rafale de peste 90…100 km/h la munte

Ioana Oprean

Publicat

în

25-27 ianuarie 2026 | COD GALBEN de VÂNT puternic și ploi abundente în Alba și alte zone din țară. Rafale de peste 90…100 km/h la munte Meteorologii ANM au emis duminică dimineața mai multe avertizări cod galben de vânt puternic și precipitații abundente, valabile în Alba și alte zone din țară în intervalul 25-27 ianuarie […]

Citește mai mult