Titularizare 2026 | Astăzi încep înscrierile pentru concursul național de ocupare a posturilor didactice. Până când se depun dosarele și care este data probei scrise
Titularizare 2026 | Astăzi încep înscrierile pentru concursul național de ocupare a posturilor didactice. Până când se depun dosarele și care este data probei scrise
Titularizare 2026. Miercuri, 6 mai 2026, încep înscrierile pentru ocuparea posturilor didactice în anul școlar 2026-2027. Proba scrisă este programată pentru data de 21 iulie. Candidații, inclusiv absolvenții din promoția curentă, au la dispoziție intervalul 6-18 mai pentru a-și înregistra dosarele la inspectoratele școlare.
Etapele înscrierii și validarea dosarelor în sistem hibrid
Procesul de înscriere pentru concursul național de titularizare începe oficial pe 6 mai 2026. Candidații care aleg să depună documentele fizic au termen până pe 18 mai, în timp ce pentru sistemul exclusiv online perioada este mai scurtă și se încheie pe 11 mai.

O noutate importantă vizează absolvenții promoției 2026, care pot depune dosarul în acest interval și își pot valida înscrierea cel târziu în dimineața probei scrise.
După depunere, comisiile județene verifică dosarele, iar candidații trebuie să se prezinte personal pentru validarea semnăturii pe fișele de înscriere. Inspectoratele școlare au obligația să publice lista finală a candidaților admiși și graficul pentru probele practice sau inspecțiile la clasă până la data de 29 mai. Această etapă preliminară este esențială, deoarece neprezentarea la validare pentru absolvenții anilor anteriori duce automat la anularfea înscrierii.
Calendarul probelor practice și proba scrisă
Inspecțiile speciale la clasă și probele practice se desfășoară pe parcursul lunii iunie, iar rezultatele vor fi afișate pe 3 iulie. Candidații au dreptul să solicite corectarea oricăror date eronate din fișele de înscriere până la finalul lunii iunie.
Proba scrisă are loc pe 21 iulie 2026. Primele rezultate vor fi comunicate pe 28 iulie. Urmează două zile pentru depunerea contestațiilor și notele finale vor fi publicate pe 4 august.
Repartizarea pe posturi și emiterea deciziilor de angajare
Ședințele de repartizare sunt programate imediat după afișarea rezultatelor finale, în zilele de 5 și 6 august. Prioritate au candidații care au obținut note de titularizare, urmați de cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului și alte categorii prevăzute de metodologie. Lista posturilor libere va fi reactualizată pe 7 august pentru a permite ocuparea lor în etapele ulterioare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi
De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi O vizită de câteva minute la supermarket se poate transforma, de multe ori, într-o sesiune de cumpărături neplanificate. Intrăm pentru câteva produse, dar ieșim cu sacoșele pline, după ce am cedat […]
Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli
Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat luni, într-un interviu la Adevărul, că vor fi luate o serie de măsuri, în urma incidentelor recente din școli. Printre acestea, se află și […]
Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026
Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026 Principalii parteneri de relații internationale ai județului Alba, dupa ponderea în valoarea totală a exporturilor și importurilor, au fost, în iulie 2026, Germania (57,9%), Italia (7,8 %) și Franța (6,5%) – la export, respectiv Germania (55,6%), […]
