Tinerii scriitori din România se reunesc vineri la Alba Iulia
Consiliul Județean Alba, în partenriat cu Uniunea Scriitorilor din România, filiala Alba – Hunedoara și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” organizează vineri, 19 aprilie, de la ora 10.00, în sala Senatului Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia o nouă ediție a Colocviilor tinerilor scriitori.
„Unii dintre cei valoroși critici și istorici literari ai literaturii române contemporane vor alege dintre lucrările tinerilor scriitori Debuturile literare ale anului 2012. Astfel, Ion Pop, Al. Cistelecan, Virgil Podoabă, Ion Simuț, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Nicolae Oprea, Bogdan Creţu și Alex. Goldiş vor constitui juriul care va decerna pemiile pentru debut literar la secțiunile poezie și critică literară. O noutate o constituie anul acesta faptul că între cărțile selectate nu se regăsește nicio lucrare de proză ci doar poezie și critică literară”, se arată într-un comunicat remis presei de CJ Alba.
„Primim cu bucurie o nouă vizită a elitei literaturii române la Alba Iulia. Colocviul tinerilor scriitori, alături de Colocviile romanului românesc sau de Târgul de carte Alba Transilvana sunt doar câteva din evenimentele prin care Consiliul Județean Alba a menținut județul Alba pe harta literară a României. Suntem mândri că și anul acesta cei mai talentați tineri scriitori, alături de unii dintre cei mai valoroși critici literari se reunesc la Alba Iulia.” – a spus domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.
În cadrul Colocviilor de anul acesta un momente speciale sunt dedicate criticului Ghe. Grigurcu, căruia i se va decerna un Premiu de excelenţă, dar și poetului Paul Aretzu, a cărui operă va fi prezentată la Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu avertizează că urmează „o toamnă fierbinte” pentru România: „Am avut cele mai mari dezechilibre macroeconomice din Europa”
Economistul Radu Georgescu avertizează că urmează „o toamnă fierbinte” pentru România: „Am avut cele mai mari dezechilibre macroeconomice din Europa” Economistul Radu Georgescu avertizează că România ar putea avea parte de o toamnă dificilă din punct de vedere economic, pe fondul dobânzilor tot mai mari, al pierderii unor fonduri europene și al dezechilibrelor externe. Într-o […]
Noile camere inteligente montate de CNAIR au apărut deja pe DN 1: Pot analiza numerele de înmatriculare și calcula câți kilometri a parcurs un vehicul
Noile camere inteligente montate de CNAIR au apărut deja pe DN 1: Pot analiza numerele de înmatriculare și calcula câți kilometri a parcurs un vehicul Pe DN 1 au apărut deja noile camere inteligente instalate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Primele dispozitive au fost montate în zona localității Bărcănești, în apropierea […]
Bursele sociale nu vor fi tăiate pe perioada vacanței. Ministru: ,,Numărul elevilor care vor putea beneficia de acest sprijin va creşte”
Bursele sociale nu vor fi tăiate pe perioada vacanței. Ministru: ,,Numărul elevilor care vor putea beneficia de acest sprijin va creşte” Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Dimian, a anunțat vineri, 28 august 2026, că nu va propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale. Prin majorarea cu aproximativ 7% a pragului de venit […]