Politică Administrație

Tinerii liberali din Alba Iulia promovează Ora Pământului

Ioana Oprean

Publicat

în

Continuând o frumoasă tradiție care durează de câțiva ani, TNL Alba Iulia va realiza și anul acesta câteva importante acțiuni de ordin ecologic. Una dintre ele urmează a se desfășura săptămâna aceasta, iar organizatorii îi invită să li se alăture pe toți cei care doresc să se implice în acest tip de activități.

EarthHour KV 2016 Globe OOH A1 PortraitAstfel, sâmbătă, 19 martie a.c., de la ora 20.30, la fântana arteziană din parcul Cetate, va avea loc o acțiune de marcare a Orei Pământului. Este vorba de un eveniment anual, care este din ce în ce mai important și care are rolul de a-i conştientiza pe cetăţeni că este important să consume cât mai puţină energie electrică, în condiţiile în care producerea acesteia este un proces care poluează mediul. Vor fi lansate 200 de lampioane cu scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la ideea principală a evenimentului Ora Pământului: fiecare dintre noi poate să acorde 60 de minute pentru planetă, în acest interval de timp urmând a fi stinse becurile și a se deconecta aparatele electrocasnice de la sursele de energie; astfel se poate vorbi de o înţelegere mai clară a ideii că trebuie să păstrăm Pământul cât mai sănătos pentru generaţiile viitoare.

La eveniment vor participa și lideri ai PNL Alba Iulia.

 

 

Prof. dr. Adrian SIMION,

Vicepreședinte TNL Alba

Coordonator T-Comunică TNL Alba

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!” „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”, este de părere Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba.  „Am mai spus-o, voi repeta: PNL nu mai are ce căuta lângă PSD. Social-democrații sunt […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări în desfășurare pe mai multe străzi din Teiuș: Unde se acționează

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrări în desfășurare pe mai multe străzi din Teiuș: Unde se acționează În această perioadă sunt în desfășurare lucrări pe mai multe străzi din orașul Teiuș, au anunțat, marți, 24 februarie 2026, reprezentanții administrației locale. Concret, potrivit acestora, pe strada Horea se montează căminele se scurgere pentru apele pluviale, prevăzute cu sisteme Geiger și tubulaturile […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă” După ce o mare parte dintre edilii din Munții Apuseni au semnat […]

Citește mai mult