Tichete de 500 de lei pentru preșcolarii și elevii români. Cine poate primi banii și care sunt condițiile
Tichete de 500 de lei pentru preșcolarii și elevii români. Cine poate a primi banii și care sunt condițiile
Ajutoare pentru rechizite și îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei vor fi acordate anul acesta preșcolarilor și elevilor din familiile defavorizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).
Numărul de beneficiari va fi de aproximativ 300.000 de copii din toate județele țării, iar ajutorul de 500 de lei va fi virat pe cardurile pentru sprijin educațional, conform prevederilor OUG nr. 133/2020.
bani eleBeneficiarilor eligibili care sunt deja în posesia cardurilor din anul școlar anterior li se vor vira ajutorul pentru haine și rechizite în cursul acestei luni, urmând ca, în cursul lunii octombrie, să fie distribuite și încărcate cardurile pentru noii beneficiari. Până în acest moment, au fost identificați elevi eligibili în 10.115 unități de învățământ din țară.
„Continuăm programul de sprijin adresat copiilor din categorii vulnerabile, prin care acordăm la începutul anului școlar un ajutor de 500 de lei pentru achiziționare de rechizite și haine, iar anul acesta numărul beneficiarilor este în creștere. După cum știm, în România rata abandonului școlar este cea mai mare din Uniunea Europeană, iar fondurile europene pot susține programe pentru a reduce acest fenomen care afectează mai ales copiii din mediile defavorizate. Împreună cu Ministerul Educației, facem toate eforturile ca elevii incluși în program să poată beneficia de acest ajutor încă din prima lună de școală”, a precizat ministrul Marcel Boloș.
Cine primește cei 500 de lei
Vor beneficia de tichetul de 500 de lei:
Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).
Stimulentul educațional se acordă, la cererea unuia dintre părinții elevului, înregistrată până la data de 10 septembrie la unitatea de învățământ la care elevul este înscris. Este important de precizat că această cerere trebuie însoțită de adeverința de venit aferentă lunii iulie 2022.
Cei care au deja card trebuie, de asemenea, să depună cerere, însoțită de adeverința de venit. Documentul trebuie semnat de același părinte care a depus cerea la începutul programului.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.
În anul școlar precedent, bugetul alocat Schemei naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați prevăzută de OUG nr. 133/2020 a fost de 122 milioane de lei, pentru 245.000 elevi din familii defavorizate.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mai mici de 50 de euro sau decât valoarea medie a facturilor din ultimul an. Ce prevede proiectul
Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mai mici de 50 de euro sau decât valoarea medie a facturilor din ultimul an. Ce prevede proiectul Românii care înregistrează datorii cu o valoare redusă la plata facturilor pentru curent, gaz, apă, încălzire, telefonie sau internet ar putea scăpa de […]
Pensiile din 2027, majorare doar pe hârtie? Pensionarii ar putea primi mai mulți bani, dar sărăcesc în continuare / Expert: „Deși vor fi mai mulți, leii vor fi mai puțin valoroși”
Pensiile din 2027, majorare doar pe hârtie? Pensionarii ar putea primi mai mulți bani, dar sărăcesc în continuare / Expert: „Deși vor fi mai mulți, leii vor fi mai puțin valoroși” Pensiile ar putea crește în 2027, însă majorarea riscă să nu aducă un beneficiu real pentru milioane de pensionari. Inflația ar putea anula o […]
VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”
Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]
