TIC

Îmi amintesc că în urmă cu mulţi ani, când internetul abia, abia se încropea, primeam informaţii pline de mândrie de pe la diverse instituţii ale statului prin care ni se anunţa achiziţionarea de calculatoare, realizarea reţelelor interne şi, culmea succesului tehnologic, conetarea la World Wide Web, adică la internet. Pe praful de-atunci, vorbesc despre ultimii ani ai mileniului II, să cumperi două-trei calculatoare şi să stabileşti o conexiune internet era o mare realizare. Nici nu se punea problema de investiţii mai folositoare pentru că, pe de o parte, cum spuneam, nu erau bani, iar pe de altă parte pentru că Internetul şi Tehnologia Informaţiei şi Comunicării (TIC) cu toate instrumentele sale erau un element de noutate aureolat de un aer de mister şi progres. Şi desigur nimbul progresului şi misterului se transfera şi asupra conducătorului care, iată, dovedea o minte deschisă spre viitor şi interes pentru eficientizarea activităţii în instituţia sa. Şi am trecut în noul mileniu fără să se sfârşească lumea, fără să ne cadă sateliţii în cap şi, deci, fără ca Tehnologia Informaţiei şi a Comunicării să ne joace vreo festă aşa cum ne speriau adepţii teoriilor apocaliptice. Încet, încet o conexiune Internet şi o reţea de calculatoare au devenit ceva banal, un lucru fără de care nu putem munci, nu putem supravieţui. Sau, nu?
Apetitul pentru utilizarea pe scară largă a TIC era argumentat corect prin accesul facil la informaţii şi prin posibilitatea creării bazelor electronice de date şi corelarea acestora astfel încât orice informaţie să poată fi uşor obţinută din orice instituţie. Mai mult, se spunea că utilizarea TIC poate reduce numărul funcţionarilor, poate eficientiza munca celor rămaşi. Dar de la teorie la practică este o cale foarte lungă. Uneori, de destul de multe ori, TIC este o pacoste tocmai când vrei să afli ceva. De exemplu, ieri, ne-am propus să aflăm care este exact numărul absolvenţilor înscrişi la sesiunea de vară a examenului de bacalaureat. În optimismul de dimineaţă mi-am imaginat că un telefon dat la Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba va fi suficient, că cifra se cunoaşte pentru că de la data încheierii înscrierilor pentru acest examen (30 mai) şi până ieri trecuseră deja ceva zile şi pentru o adunare (a cifrelor comunicate de fiecare centru de bacalaureat în parte), chiar şi un copil de clasa a patra nu are nevoie de prea mult timp. Eroare gravă! TIC, în varianta sa cea mai modernă, s-a dovedit a fi o piedică redutabilă. Ni s-a explicat că nu putem afla informaţia care ne interesa pentru că şi ISJ însuşi o va şti numai în data de 11 iunie, când va fi prima probă de bacalaureat pentru că abia atunci ISJ va avea acces la nu-ş ce program informatic deştept care ţine „contabilitatea” care ne interesa pe noi. Pentru că ni s-a părut o aberaţie şi să nu te intereseze câţi oameni ai înscrişi la un examen atât de important, dar şi explicaţia tehnică a neştiinţei, toate întâmplându-se la o instituţie care se ocupă cu deschidere minţii, cu informarea, cu ştiinţa, am insistat. Calculatoarele, nu şi nu. Numai graţie invenţiei lui Alexander Graham Bell (clasicul telefon) am reuşit să aflăm ce ne interesa.
Situaţia nu este însă singulară. Mergeţi aproape la orice ghişeu (spun „aproape” pentru că mai există şi excepţii), cereţi o informaţie, sau solicitaţi să faceţi o plată sau ceva şi vedeţi cât durează. Dar vina nu este a instrumentelor, ci a celor care le mânuiesc. Unii, cei mici (în ierarhie) nu ştiu cum să o facă, alţii (cei mari) nu sunt poate interesaţi. Altfel nu se explică de ce calculatoare şi softuri costisitoare zac nefolosite prin tot soiul de depozite, iar scopul pentru care s-a investit în ele este încă greu de atins.
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI