Termen prelungit până la 28 februarie pentru depunerea cererilor de acordare a subvenţiei la motorină şi a plăţii primelor de asigurare
Conducerea Prefecturii Alba a primit recent o serie de sesizări, din partea unor cetăţeni care i-au solicitat sprijinul în vederea prelungirii termenului de depunere a cererilor pentru obţinerea subvenţiei la motorina în agricultură.
Prefectul Gheorghe Feneşer a luat legătura personal cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, domnul Daniel Constantin, care i-a promis că problema ridicată de domnia sa va fi soluţionată în mod favorabil.
„Cererile de acordare a ajutorului de stat pentru motorina în agricultură, aferente trimestrului IV al anului 2013, însoţite de situaţia centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate pentru trimestrul respectiv, precum şi de documentele fiscale doveditoare se pot depune la APIA Alba până în data de 28 februarie a.c. Totodată şi cererile de acordare a ajutorului de stat în agricultură pentru plata primelor de asigurare, pentru poliţele de asigurare încheiate cu societăţile de asigurare-reasigurare, pentru animale, păsări şi/sau familii de albine, pot fi predate la centrele judeţene ale APIA până la data de 28 februarie 2014. Am luat decizia ca această hotărâre să fie transmisă de urgenţă tuturor primarilor din judeţ, care să informeze la rândul lor pe beneficiarii acestor măsuri” a declarat prefectul de Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]
Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare
Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 2 aprilie 2026 a Consiliului Județean Alba se află și un proiect de hotărâre privind privind aprobarea predării temporare în administrarea Consiliului Local al Comunei Galda de Jos a […]