Teodor Meleşcanu: „Cugirul are şanse să redevină unul dintre marii producători de armament şi muniţie”
În cursul zilei de miercuri, 26 ianuarie o delegaţie reprezentând Comisia de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională condusă de senatorul Teodor Meleşcanu a efectuat o vizită la Cugir. Prima oprire a preşedintelui comisiei a fost la Primăria oraşului Cugir, unde a fost întâmpinat de către primarul Adrian Teban, viceprimarul Rodica Florea şi consilierul judeţean Mihai Nicuşor. După o scurtă discuţie cu aceştia, delegaţia s-a deplasat la UM Cugir şi Fabrica de Arme, societăţi care produc armament şi muniţie pentru sectorul de apărare.
Potrivit lui Teodor Meleşcanu, prezenţa la Cugir este motivată de intenţia de relansare a industriei de apărare care, „în actualele condiţii economice este un lucru esenţial, şi pentru România în ansamblul ei şi pentru un oraş cum este Cugirul. Vom discuta cu conducerile celor două societăţi modul în care, la nivel parlamentar, putem să sprijinim, în mod direct, această relansare, astfel încât să fie concentrate spre retehnologizare şi intrarea pe piaţa internă şi externă cu armament de tip NATO.”
Preşedintele Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, Teodor Meleşcanu, şi-a exprimat convingerea că oraşul Cugir are o şansă foarte mare să redevină ceea ce a fost, adică unul dintre marii producători de armament şi muniţie. Pentru a reuşi acest lucru, din punctul său de vedere, este esenţial ca societăţile să îşi evalueze corect costurile, să-şi asaneze partea de datorii şi de management, şi nu în ultimul rând să facă pasul necesar pentru a asimila o nouă tehnologie.
La întrebarea noastră referitoare la scandalul legat de recalcularea pensiilor militarilor, fostul ministru al Apărării a declarat: „Cred că cea mai mare eroare a fost să se demoleze sistemul de pensii ocupaţionale pentru militari. Trecerea la sistemul public de pensii creează probleme şi inechităţi foarte mari. În opinia noastră, cea mai bună modalitate ar fi să se scoată pensiile militare din legea unică a pensiilor, şi să se revină la prevederile Legii nr. 164, care reglementează pensiile pentru militari şi ceilalţi din sistem. În cazul în care acest lucru nu se va face şi se va umbla iar cu alte hotărâri de guvern de recalculare, în opinia noastră oamenii ar trebui să-şi urmărească drepturile în justiţie, însă ar fi foarte păcat pentru că este vorba de oameni în vârstă şi mulţi dintre ei nu vor mai ajunge să se bucure de pensie. Deci cea mai bună măsură este suspendarea recalculării, pe care am salutat-o, dar ar trebui să meargă şi la scoaterea pensiilor militare din sistemul public de pensii”. Vom reveni în ediţia viitoare cu noi amănunte.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Puhoi de lume în a doua zi de Rusalii 2025 la Băile Sărate Ocna Mureș Succesul enorm de care se bucură Băile Sărate Ocna Mureș a fost reconfirmat în minivacanța de Rusalii 2025. Baza de agrement și tratament din orașul salin a fost extrem de solicitată în zilele libere prilejuite de marea sărbătoare creștină. Citește […]
Un jandarm din Blaj, eroul zilei: A evacuat persoanele dintr-o gospodărie afectată de un incendiu și a ajutat la scoaterea din curte a unui autoturism, dar și la stingerea incendiului
Un jandarm din Blaj, eroul zilei: A evacuat persoanele dintr-o gospodărie afectată de un incendiu și a ajutat la scoaterea din curte a unui autoturism, dar și la stingerea incendiului Luni, 9 iunie 2025, în jurul orei 06.30, sergentul major Tarko, din cadrul Detașamentului 3 Aiud – Secția de Jandarmi Blaj, în timp ce se […]
VIDEO | ”Fiii Satului Oarda” 2025: Parada portului popular și slujba de binecuvântare a holdelor, în sfânta zi de Rusalii
”Fiii Satului Oarda” 2025: Parada portului popular și slujba de binecuvântare a holdelor, în sfânta zi de Rusalii Fiii Satului Oarda, ediția a III-a, are loc în perioada 7-9 iunie 2025, în zile de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. A doua zi a sărbătorii a culminat seara, de la ora 18.00, cu parada portului popular […]