„Templierii” Breivik şi Columbeanu
Anders Behring Breivik este un norvegian în vârstă de 32 de ani, care a fost arestat recent, după ce a ucis 69 de persoane în cel mai important atac armat comis vreodată pe timp de pace. Da’ staţi să vedeţi, că el nu consideră că se află pe timp de pace, fiindcă se prezintă ca un „cruciat”, un „cavaler templier” care vrea să declanşeze un război împotriva islamului şi multiculturalismului în Europa. Mai ştii? Nu ar fi nici primul, nici ultimul care o ia pe arătură şi se crede în misiune divină, după ce primeşte mantie şi pinteni… Că este sau ba templier „cu diplomă”, nu contează. Important e că se declară, iată, „coleg de confrerie” templieră cu… Irinel Columbeanu. Şi cu alţii, de-ai noştri, mai de pe-aici, de pe-aproape, de la Alba Iulia. Da, dragilor, nu vă miraţi, că Irinel a fost făcut taman aci la Alba Iulia, în Catedrala Romano – Catolică, templier cu acte în regulă (în schimbul unei cotizaţii generoase, bineînţeles). Şi după ce şi-a făcut săracu’ Irinel mantia dintr-o batistă şi pintenii din două ace de gămălie, cred că s-a simţit tot atât de înalt cât Ghiţă Mureşan. Asta, desigur, abia după ce l-a bătut Marele Maestru cu sabia-n cap, conform ritualului. (Nu spui cine-i acest MM, persoană importantă, căreia încă îi mai port o urmă de amiciţie din alte vremuri, când eram colegi…).
În principiu, mascarada asta cavalerească nu ar avea nimic dăunător, dacă onor „cavalirii” s-ar limita la ritualurile lor ţanţoşe. Problema e că ei s-au „jumelat” cu tot felul de structuri similare de prin străinătăţi, unde cavalerii ăştia au tradiţie, nu ca la Alba Iulia, că aici n-a auzit nici mafalda istoricilor şi arheologilor de ei. Accesul în rândurile lor, bineînţeles, depinde de o cotizaţie frumuşică şi, prin urmare, ei cresc în avere, în putere şi în influenţă. Cresc în osânză, rătăcind astfel departe de calea adevăraţilor templieri, care erau, de fapt, nişte călugări-luptători, ce depuneau, la primire în sânul Ordinului, jurăminte de credinţă, supunere, castitate şi sărăcie… Cât de credincios, de supus, de cast şi de sărac e Irinel (şi alţi astfel de „cavaliri”), ştie toată lumea. Mişto! (Vorba lui Iri) Nu am auzit despre ei să fi făcut vreun act umanitar, să fi ajutat un handicapat, un şomer, un pensionar bolnav, aici în judeţul Alba. În schimb, am aflat că au condiţionat Filantropia Ortodoxă la modul ăsta: „Vă oferim ceva sprijin material, da’ vă mutaţi contul la banca pe care o agreăm noi…” Probabil cine duce băncii aceleia un client de talia Filantropiei câştigă mult mai mult decât amărâtul de ajutor pe care l-ar da prin asociaţie, săracilor. Mai aud că se amestecă şi influenţează decizii administrative şi politice chiar, iar asta nu mai e „kusher” deloc. Ca să nu mai spun de faptul că au ajuns să stăpânească tot felul de edificii cu valoare de patrimoniu. Inclusiv la Alba Iulia, unde deţin cam o treime din Cetate, pe 49 de ani, cu o chirie de… 800 de euro pe lună!
Conchid, în aceste condiţii, că în spatele ţircusului ăstuia cu defilări de prapuri, mantii, zale şi pinteni, se află apetenţa dintotdeauna a neamurilor proaste recent îmbogăţite, a neoburgheziei noastre care, ca şi cea franceză cândva, oricâţi bani ar avea, tot frustrată este că nu are şi… sânge albastru! Deocamdată e vorba doar de o mare mizerie, dar aceasta poate deveni un mare pericol, dacă influenţa „pintenaţilor” va creşte în continuare şi se va insinua până la nivelurile de vârf!
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg. Mureș 1-0 (1-0) | Victorie prețioasă pentru „roș-albaștri”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Halloween – Data când se sărbătorește și ce semnificație are
-
Actualitateacum 4 zile
Nume derivate din Dumitru care se sărbătoresc de Sfântul Dumitru 2024
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de SFANTUL Dumitru 2024: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de HALLOWEEN 2024. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN
-
Ştirea zileiacum 3 zile
VIDEO| Minunile județului Alba: Poiana Dragostei, în formă de inimă, un adevărat loc de poveste creat de natură