Cultură Educație

TELEȘCOALA va reîncepe luni cu pregătirea pentru Bacalaureatul din toamnă. Programul și materiile

Ioana Oprean

Publicat

în

Materiile de exament pentru clasa a XII-a sunt predate de către profesori experimentaţi, pe baza manualelor aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, potrivit TVR.

„De luni, 27 iulie 2020, reîncepe Teleșcoala”, anunță Televiziunea Română pe pagina oficială a programului de lecții televizate. Vor fi doar ședințe de pregătire pentru examenul de Bacalaureat, deci pentru absolvenții de clasa a XII-a, potrivit sursei citate.

„Pentru mulți dintre voi perioada examenelor a trecut deja. Dar sunt elevi care vor susține probele de BAC în sesiunea a doua, 24 august-5 septembrie. Suntem alături de ei, firește”, se arată în mesajul publicat de TVR.

Orarul cursurilor pentru săptămâna 27-31 iulie arată că vpr fi câte 4 lecții pe zi. Fiecare disciplină are rezervate câte 30 de minute, iar orele vor fi difuzate atât dimineață, de la 9 și de la 9:30 (în acest interval orar erau orele pentru clasa a VIII-a în sezonul 1 al Teleșcoala), cât și de la ora 15 și 15:30. Săptămâna viitoare sunt ore de română, matematică, biologie, chimie și fizică.

Cursurile pot fi urmărite atât la TVR2, cât şi online pe canalul de YouTube al TVR, pe pagina de Facebook a emisiunii şi pe tvr.ro.

Program unic, „Teleșcoala” este o emisiune produsă integral de Televiziunea Română, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării.

Pentru Bacalaureatul de toamnă azi se încheie înscrierile.

Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august, astfel:

24 august: Limba și literatura română – E.a)
25 august: proba obligatorie a profilului – E.c)
26 august: proba la alegere a profilului și specializării – E.d)
27 august: Limba și literatura maternă – proba E.b)

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se pot realiza în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie.

În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență, la probele de profil din cadrul examenului național de Bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice.

Afișarea primelor rezultate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestaților, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

Sursa: edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

VIDEO | „Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia?

Ioana Oprean

Publicat

în

„Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia? Dragi părinți, bunici și copii, în perioada 19 – 21 iunie 2026, pe esplanada Muzeul Național al Unirii, are loc cea de-a XVII-a ediție a Târgului de c’Arte Alba Transilvana, un eveniment […]

Citește mai mult

Cultură Educație

19 iunie-1 iulie 2026 | „Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea

Ioana Oprean

Publicat

în

„Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea Expoziția, inițiată de artista Hani Sasu, propune un dialog vizual între generații și reunește lucrările elevilor clasei a IX-a de la Liceul de Arte „Regina Maria” – secțiile Arte Plastice […]

Citește mai mult

Cultură Educație

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]

Citește mai mult