Rămâi conectat

Curier Județean

”Țeapa” prin metoda ”Accidentul” revine la Alba Iulia – O pensionară le-a dat escrocilor 35.000 de lei. Alți doi cetățeni care au primit telefoane de la așa-ziși avocați, au anunțat poliția

Ziarul Unirea

Publicat

în

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba readuce în atenţia cetăţenilor recomandările pentru prevenirea înşelăciunilor comise prin metoda ACCIDENTUL. Duminica trecută, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de 3 cetăţeni care au reclamat faptul că au fost abordaţi de escroci. O femeie a căzut în plasa acestora şi a suferit un prejudiciu de 35.000 de lei.

La data de 29.10.2017, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de o femeie de 69 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că a fost sunată de către un individ care a pretins că este avocat şi care i-a spus că fiica sa a provocat un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

Escrocul i-a cerut femeii suma de 35.000 lei, necesară pentru a acoperi „cheltuielile de spitalizare a victimei”, iar la scurt timp s-a prezentat, la locuinţa sa, un bărbat căruia i-a dat întreaga sumă de bani pretinsă.

Tot duminică, 29 octombrie, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de alţi doi cetăţeni din municipiu, cu privire la faptul că au fost victimele unor tentative de înşelăciune, cu acelaşi mod de operare cu cel descris mai sus.

Cei doi nu au dat crezare poveştii spusă de bărbatul de la celălalt capăt al firului şi au sesizat poliţia.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

ATENŢIE, STIMAŢI CETĂŢENI!

Dacă primiţi un telefon de la ,,un binevoitor” care vă pretinde bani, pentru facilitarea unei intervenţii către autorităţi sau sub orice alte motive:

NU DAŢI CURS UNEI CERERI DE ACEST TIP ŞI NU TRIMITEŢI BANI, DEOARECE EXISTĂ RISCUL MAJOR SĂ FIŢI VICTIMA UNEI ÎNŞELĂCIUNI!

Cum trebuie să procedaţi:

– Solicitaţi persoanei care v-a sunat cât mai multe detalii privind unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda implicată în accident, urmând a suna la aceste instituţii pentru confirmare;
– Nu vă bazaţi pe cele relatate de un necunoscut! Escrocii mizează tocmai pe reacţia emoţională puternică de moment. Întrerupeţi imediat convorbirea şi încercaţi să apelaţi imediat pe telefonul mobil ruda la care face referire apelul sau persoane din anturajul ei, pentru a afla adevărul;
– Chiar dacă cel care să sună ,,vă recomandă” să fiţi discret sau vă spune că nu puteţi lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autorităţile i-au ridicat telefonul,  nu vă încredeţi în el! Trebuie să ştiţi că reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente rutiere;
– Anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112,  pentru a primi sprijin de specialitate. În nici un caz nu acceptaţi o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un poliţist!

De ştiut pentru tineri:

– Părinţii sau bunicii dumneavoastră trebuie informaţi şi sprijiniţi, pentru a nu deveni victimele acestor infractori!
– Este important să dezbateţi aceste aspecte în familie, adresând seniorilor următoarele recomandări:
– În cazul în care sunt sunaţi de un necunoscut care le pretinde bani pentru a ajuta o rudă aflată într-o pretinsă situaţie de pericol, să nu divulge nici un fel de date personale, ci din contră, să adreseze întrebări şi să solicite informaţii despre presupusul accident (unde s-a produs, spitalul sau secţia de poliţie unde s-ar afla ruda în cauză);
– Să apeleze telefonic, imediat, ruda respectivă sau persoane apropiate acesteia, indiferent de conjunctură (moment al zilei, locaţie), pentru a verifica informaţiile primite;
– Să sune de urgenţă la numărul 112, pentru a solicita sprijinul poliţiei. În nici un caz să nu facă singuri demersuri care presupun contactul cu persoana apelantă!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

SCANDAL în comuna Sântimbru între doi bărbați: Unul a fost reținut de polițiști iar celălalt a ajuns la spital

Bogdan Ilea

Publicat

în

SCANDAL în comuna Sântimbru între doi bărbați: Unul a fost reținut de polițiști iar celălalt a ajuns la spital Polițiștii din Sântimbru au reținut un bărbat de 30 de ani din Ighiu, pe raza localității Coșlariu, după o bătaie. Acesta i-ar fi provocat leziuni la cap unui bărbat de 38 de ani din Teiuș. La […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea