Actualitate

Țeapă de 4.800 de euro la Alba Iulia. Doi pensionari excrocați de un cuplu, cu vorba bună

Bogdan Presecan

Publicat

în

La data de 12 septembrie, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către o femei în vârstă de 78 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că în cursul aceleiaşi zile, a fost victima unei infracţiuni de înşelăciune, comisă de către persoane necunoscute.

Petrecerea Divorțaților

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că în jurul orelor 11.00, soţul femeii, în timp ce se întorcea de la piaţă, a fost abordat de către două persoane, un bărbat şi o femeie, care i-au solicitat, cu titlu de împrumut, o sumă de bani, sub pretextul că au nevoie de ea, întrucât o rudă apropiată a lor a suferit un accident rutier grav şi se află internată în spital.

Cei doi autori, care se deplasau cu un autoturism înmatriculat în străinătate,  le-au declarat victimelor că sunt din Germania şi nu au suficienţi bani pentru a plăti intervenţia chirurgicală a rudei lor, lăsând în schimbul banilor, ca şi garanţie, o servietă în care au declarat că se află documentele firmei.

Fiind foarte convingători, folosindu-se de un scenariu bine pus la punct şi de buna credinţă a celor doi vârstnici, autorii au reuşit să le capete încrederea. Astfel, femeie s-a deplasat la unitatea bancară unde deţinea un depozit, de unde a extras suma de 4.800 de euro pe care a înmânat-o celor doi excroci, primind în schimb servieta în care se aflau documente care s-au dovedi a fi fără valoare.

În jurul orelor 14.00, cei doi vârstnici au realizat că au fost victima unei infracţiuni, moment în care au sesizat poliţia.

Cercetările sunt continuate în vederea identifcării autorilor, tragerea lor la raspundere penală şi recuperarea prejudiciului.

Pentru a nu deveni victima infracţiunilor de înşelăciune, poliţia vă recomandă

 

–     Refuzaţi orice persoană necunoscută care vă solicită bani cu împrumut, lăsându-vă garanţii obiecte sau bani de a căror valoare nu va puteţi da seama pe loc!

–     Verificaţi întotdeauna înainte de a da o sumă de bani sau de a semna un contract.

–     Fiţi suspicioşi faţă de orice promisiune care v-ar garanta câştiguri băneşti substanţiale sau faţă de o afacere pe care nimeni nu o mai poate face.

–     Nu discutaţi cu străinii despre situaţia dumneavoastră financiară şi nici nu oferiţi bani pentru diverse promisiuni.

–     Nu răspundeţi unor solicitări prin care vi se cere să depuneţi diverse sume de bani într-un anumit cont sau să cumpăraţi cartele telefonice pre-pay şi să transmiteţi codurile de reîncărcare, pentru a intra în posesia unor aşa-zise premii.

–     Nu permiteţi accesul în casă persoanelor necunoscute care vă oferă diverse produse sau promoţii atrăgătoare.

–     Nu vă simţiţi ruşinaţi să faceţi plângere la poliţie dacă aţi fost victima unei astfel de persoane. Orice informaţie poate ajuta la prinderea escrocilor de acest gen!

–     Dacă sunteţi abordaţi de astfel de persoane, reţineţi semnalmentele acestora, obiectele de îmbrăcăminte pe care le poartă, eventual marca si numărul de înmatriculare al autoturismului cu care se deplasează. Apelaţi, gratuit, Serviciul Unic de Apeluri de Urgenţă 112 si un poliţist se va deplasa imediat la faţa locului!

 foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce se întâmplă în 2026 cu concediul de odihnă nefolosit: Când poate fi plătit și când poate fi recuperat

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce se întâmplă în 2026 cu concediul de odihnă nefolosit: Când poate fi plătit și când poate fi recuperat Zilele de concediu de odihnă rămase nefolosite la sfârșitul anului nu se pierd automat: poate fi plătit, dar și recuperat. Codul muncii prevede că, dacă salariatul nu a putut beneficia de toate zilele din motive justificate, […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul transmis de un cunoscut economist din România după ce Microsoft a anunțat că începe cel mai mare proces de disponibilizare: ,,Motivul este AI”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul transmis de un cunoscut economist din România după ce Microsoft a anunțat că începe cel mai mare proces de disponibilizare: ,,Motivul este AI” Economistul Radu Georgescu avertizează că inteligența artificială ar putea schimba radical piața muncii în următoarea perioadă și susține că tot mai multe locuri de muncă de birou ar putea fi înlocuite […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Se prăbușește piața construcțiilor rezidențiale: Cu cât a scăzut numărul autorizațiilor de construire în primele nouă luni din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Se prăbușește piața construcțiilor rezidențiale: Cu cât a scăzut numărul autorizațiilor de construire în primele nouă luni din 2026 Piața construcțiilor rezidențiale dă semne tot mai evidente de încetinire. Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate în primele nouă luni ale anului 2026 a ajuns la 24.016, în scădere cu 15,5% față […]

Citește mai mult