Actualitate

Țeapă cu premii prin telefon: un albaiulian a făcut cadou escrocilor 2.500 de lei

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Un bărbat de 56 de ani, din Alba Iulia i-a sesizat pe polițiștii din oraș că a fost victima unei infracţiuni de înşelăciune. Acesta a declarat că a fost contactat pe telefonul fix de către o persoană care s-a prezentat ca fiind de la societatea de telefonie şi i-a spus că a câştigat un premiu în valoare de 5.000 de euro şi un televizor însă pentru a intra în posesia premiului trebuie să plătească o taxă iniţială de 1.355 lei.

”După ce bărbatul a achitat suma de 1.355 lei printr-un serviciu de transfer rapid, aceeaşi persoană i s-a solicitat să mai achite suma de 1.150 lei reprezentând alt comision, lucru pe care păgubitul l-a făcut. Ulterior bărbatul a realizat că a fost înşelat şi a sesizat poliţia.”, precizează reprezentantul IPJ Alba.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării autorului faptei de înşelăciune şi tragerea acestuia la răspundere penală.

”Cu toate că în ultima perioadă de timp Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a informat cetăţenii cu privire la măsurile ce trebuie să şi le ia pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de înşelăciune, comise prin diverse moduri de operare, se constată că, mai sunt persoane care, din naivitate sau prea multă credulitate, precum şi din dorinţa de a obţine câştiguri mari şi imediate, cad în cursa întinsă de diverşi escroci”, spune Luminița Prodan, purtătorul de cuvânt al instituției.

Iată câteva recomandări menite să sporească atenţia cetăţenilor astfel încât să fie evitată victimizarea lor prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni:

– fiţi sceptici atunci când sunteţi anunţaţi din senin prin telefon că aţi câştigat bunuri şi sume importante de bani.

– manifestaţi prudenţă atunci când un străin vă cere să-i daţi telefonic date cu caracter personal (nume, adresă, număr de cont) şi cu atât mai mult când vă cere să plătiţi diverse favoruri pentru a intra în posesia aşa – zisului premiu.

– adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau verificaţi amănunţit datele la firmele unde se presupune ca sunteţi câştigător înainte de a spori contul escrocilor cu sume importante de bani.

– fiţi suspicioşi faţă de orice promisiune care v-ar garanta câştiguri băneşti substanţiale sau faţă de o afacere pe care nimeni nu o mai poate face.

– nu discutaţi cu străinii despre situaţia dumneavoastră financiară şi nici nu oferiţi bani pentru diverse promisiuni.

– nu răspundeţi unor solicitări prin care vi se cere să depuneţi diverse sume de bani într-un anumit cont sau să cumpăraţi cartele telefonice pre-pay şi să transmiteţi codurile de reîncărcare, pentru a intra în posesia unor aşa-zise premii.

– nu permiteţi accesul în casă persoanelor necunoscute care vă oferă diverse produse sau promoţii atrăgătoare.

– în cazul în care sunteţi victima unei astfel de infracţiuni, apelaţi cu încredere poliţia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce NU e bine să folosești doar programele de 30-40 de grade ale mașinii de spălat

Lucian Dărămuș

Publicat

în

De ce NU e bine să folosești doar programele de 30-40 de grade ale mașinii de spălat Mașina de spălat este unul dintre electrocasnicele folosite cel mai adesea în gospodării, inclusiv în România.  Deși majoritatea utilizatorilor aleg programe automate la 30–40 de grade, pentru economie de energie și pentru că rufele nu par foarte murdare, […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Nicușor Dan, huiduit și la ceremonia de Ziua Unirii de la Iași: ,,Vă rog să nu mai huiduiți pe imnul național și pe ceremonii de comemorare a eroilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, huiduit și la ceremonia de Ziua Unirii de la Iași: ,,Vă rog să nu mai huiduiți pe imnul național și pe ceremonii de comemorare a eroilor” Mii de persoane au asistat sâmbătă, 24 ianuarie 2026, la manifestările organizate în centrul Iaşiului de Ziua Unirii, la eveniment fiind prezent şi preşedintele României, Nicuşor Dan. […]

Citește mai mult

Actualitate

Ploi de stele spectaculoase în 2026: Când vor avea loc cele mai frumoase spectacole ale cerului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ploi de stele spectaculoase în 2026: Când vor avea loc cele mai frumoase spectacole ale cerului Pasionații de astronomie vor avea parte în anul 2026 de numeroase ocazii pentru a vedea cele mai spectaculoase fenomene pe cerul nopții: ploile de stele sau de meteori. Nu mai puțin de șapte astfel de episoade astronomice inedite vor […]

Citește mai mult