Politică Administrație

TARIFELE de PARCARE propuse de primăria Alba Iulia sunt colosale, mai mari decât cele din reședințele județelor vecine

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

TARIFELE de PARCARE propuse de primăria Alba Iulia sunt colosale! Alba Iulia devine o capcană costisitoare nu numai pentru turiștii care se încumetă să viziteze orașul, ci și pentru cei care trăiesc aici • Albaiulienii, „amendați” de primărie pentru că trăiesc în acest oraș!

Potrivit consilierului local al municipiului Alba Iulia, Mircea Trifu, Alba Iulia devine o capcană costisitoare nu numai pentru turiștii care se încumetă să viziteze orașul, ci și pentru cei care trăiesc aici.

Târgul Grădinarului

„Tarifele de parcare se pare că vor fi unele colosale, cel puțin așa sunt cele propuse spre consultare publică de primărie, mai mari decât cele din reședințele județelor vecine – Sibiu, Cluj și altele. Mă întreb dacă mai există o limită în toată această poveste, în care se confundă Primăria Alba Iulia cu o reședință prezidențială, ce are costuri exagerate pentru delegațiile interne și externe – peste 1,5 milioane de euro investite în ultimii 10 ani în aceste excursii. Este de notorietate faptul că salariile primarului, ale viceprimarilor și indemnizațiile consilierilor sunt cele mai mari din România, ceea ce este o batjocură față de albaiulieni. Oare nu pentru a susține aceste salarii și, mai nou, și pensiile speciale s-a luat măsura taxării parcărilor publice?

În privința pensiilor speciale, e evident că primarul municipiului Alba Iulia are cea mai mare pensie specială din țară – 3.200 de lei, mai mare decât cea a primarului general al capitalei – care are aproape 2.700 de lei”, a spus Mircea Trifu.

El a adăugat că cel mai important lucru pe care ar trebui să-l știe albaiulienii, în afară de toate minciunile spuse de administrația locală și de partidul aflat la putere, este acela că în bugetul local aprobat la începutul anului nu este prevăzut nici măcar un leu pentru investiții în rețele de alimentare cu apă, canalizare și electricitate.

„Propaganda se laudă că o să facă multe primăria, dar nu s-a prevăzut niciun leu cu această destinație în buget. Primăria se bazează pe banii de la Guvern și de la Ministerul Dezvoltării și nu mai investește niciun leu în infrastructură. Dimpotrivă, vine cu «amenzi» aplicate cetățenilor pentru că s-au născut și trăiesc în Alba Iulia, tarifele parcărilor fiind exagerate.

De când sunt consilier local fac toate demersurile legale – petiții, solicitări către aparatul de specialitate al primăriei, pentru a fi sprijinit în redactarea unui proiect de hotărâre: demolarea acelor «cavouri» din Piața Iuliu Maniu, pentru a mări numărul locurilor de parcare. Mi s-a îngrădit dreptul de a propune un proiect necesar, care ar face parte dintr-un proiect viitor de amenajare a unei parcări subterane sau supraterane în zonă. S-au invocat tot felul de tertipuri și nu am reușit să depun acel proiect”, a explicat Trifu.

În opinia sa, e normal ca și la noi, la fel ca peste tot în lume, să fie parcări publice taxate, iar o parte din bugetul local să reprezinte plata parcărilor, dar nu poți să nu ai în vederea realitatea din municipiul nostru.

„Avem cel mai mare preț al apei din țară, cel mai mare preț al canalizării – și la cea mai mică ploaie se inundă orașul, și cel mai primitiv sistem din Europa, acela de a transporta apele menajere și pluviale împreună. Administrația locală uită de toate acestea și pune cel mai mare preț la parcările publice, comparativ cu cel din orașele din jur, nu e normal așa ceva! E o batjocură la adresa cetățenilor municipiului Alba Iulia! Timp de 20 de ani s-a construit haotic în zona pieței din Cetate, zona stadionului, s-au dat autorizații de construire fără logică, s-a creat o criză a locurilor de parcare și acum se acționează mișelește – se aplică amenzi pentru cei care nu parchează unde trebuie. În 20 de ani, la Alba Iulia nu s-a construit niciun edificiu public!”, a spus Mircea Trifu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Lucrări de consolidare și pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale pe DJ 142 N, în Căpâlna de Jos: Detalii tehnice ale investiției de peste 1 milion de lei

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Lucrări de consolidare și pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale pe DJ 142 N, în Căpâlna de Jos: Detalii tehnice ale investiției de peste 1 milion de lei Pe rodinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: În ce stadiu sunt proiectele administrației locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: În ce stadiu sunt proiectele administrației locale Primăria Blaj a solicitat acord de mediu pentru proiectele „Amenajare parcare publică autoturisme, str. Gării, curte interioară blocuri, municipiul Blaj, jud. Alba” și „Amenajare parcare publică autoturisme str. Gării, Zona adiacentă linie CFR, municipiul Blaj, jud. Alba”.  […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult