Ţărănism fără ţărani

La Palatul Parlamentului a avut loc, sâmbăta trecută, Congresul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, aripa Miluţ-Pavelescu, congres contestat vehement de Victor Ciorbea, preşedinte cu patalma emisă de o instanţă judecătorească, care îl confirmă ca adevărat şef suprem al ţărăniştilor din România. Congresul la care facem referire l-a ales pe Vasile Lupu preşedinte al ţărăniştilor la propunerea lui Aurelian Pavelescu, şeful de până mai ieri al aripii uzurpatoare, extrem de incriminată de către Victor Ciorbea. Cert este că ţărăniştii din România continuă să fie divizaţi, să-şi dispute o marcă, un brand politic ce a făcut istorie şi a jucat un rol însemnat în trecutul şi prezentul neamului românesc.
Rădăcinile PNŢCD se trag din Ardeal, de la Sibiu, unde în anul 1881 se hotărăşte crearea Partidului Naţional Român prin unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional Român din Transilvania, înfiinţat în 1867, de Ilie Măcelariu la Miercurea Sibiului. Crearea Partidului Naţional Român şi adoptarea programului său au grupat pentru prima dată toţi fruntaşii politici români din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş pe baza unei platforme pragmatice şi de acţiune comună, având ca scop eliberarea naţională a românilor şi făurirea României Mari, act împlinit la 1 Decembrie 1918 aici, la Alba Iulia. Partidul Naţional Român a avut preşedinţi de calibru aşa cum au fost Ion Raţiu (1892-1902), Gheorghe Pop de Băseşti (1903-1918) sau Iuliu Maniu (1919-1927). După Marea Unire, în 10 octombrie 1926, Partidul Naţional Român va fuziona cu Partidul Naţional Ţărănesc al lui Ion Mihalache, constituindu-se astfel Partidul Naţional Ţărănesc. A fost unificarea pe care, din varii motive, inclusiv conflictele de ordin personal, nu toţi politicienii au agreat-o, astfel că în scurt timp apar şi sciziunile: în februarie 1927 se desprinde din PNŢ grupul condus de dr. Nicolae Lupu care înfiinţează Partidul Ţărănesc (în martie 1934 revine în PNŢCD); în aprilie 1927 o grupare în frunte cu Grigore Filipescu se înscrie în Partidul Poporului; în aprilie 1930 gruparea condusă de C. Stere părăseşte partidul şi se constituie în Partidul Ţărănesc-Democrat; în iulie 1932 Grigore Iunian demisionează din funcţia de vicepreşedinte al partidului şi pune bazele Partidului Ţărănesc Radical; în mai 1935 gruparea condusă de Alexandru Vaida Voievod, exclusă din PNŢCD pentru orientare de dreapta (spre liberali) înfiinţează Frontul Românesc; în decembrie 1935 gruparea condusă de Demetru I. Dobrescu se retrage din PNŢCD şi se constituie în Comitetele Cetăţeneşti; în decembrie 1937 gruparea de centru în frunte cu Armand Călinescu este îndepărtată din partid pentru că, la cererea regelui, participă în guvernul O. Goga; în februarie 1945, Anton Alexandrescu creează Partidul Naţional Ţărănesc care a intrat în guvernul Petru Groza iar în ianuarie 1946 dr. N. Lupu părăseşte PNŢ şi pune bazele Partidului Ţărănesc Democrat. După lovitura de stat de la 23 august 1944, PNŢ-ul, alături de alte partide democratice tradiţionale a dus o politică de instaurare în România a unui regim democratic şi de stăvilire a procesului de sovietizare a ţării. În urma alegerilor din noiembrie 1946 (câştigate de ţărănişti, dar falsificate de comunişti), PNŢ-ul, cel mai puternic partid la acea dată este supus unei terori roşii crunte, astfel că în 29 iulie 1947 este dizolvat iar liderii lui, în frunte cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache sunt arestaţi, sfârşind în închisori şi lagăre de muncă. După revoluţia din decembrie 1989, partidul îşi reia activitatea sub îndrumarea lui Corneliu Coposu sub denumirea de Partidul Naţional-Ţărănesc Creştin Democrat (ca urmare a unirii la 28 decembrie cu Partidul Creştin Democrat). PNŢCD a participat la viaţa politică a ţării, a devenit partid parlamentar din mai 1990 pe liste proprii iar apoi în 1992 şi 1996 pe listele CDR. La alegerile din  2000, PNŢCD nu a intrat în parlament pentru că nu a trecut pragul electoral de 10%. În perioada 1996-2000, PNŢCD a deţinut postul de premier (Victor Ciorbea şi Radu Vasile) precum şi cele mai multe ministere. După căderea guvernului Ciorbea, căruia PNŢCD i-a retras sprijinul politic, fostul premier, împreună cu un grup de membri ai partidului, întemeiază (noiembrie 1999) formaţiunea politică Alianţa Naţională Creştin Democrată. La rândul său, Radu Vasile, exclus din partid (decembrie 1999), înfiinţează (în noiembrie 2000) Partidul Popular.
Aşadar, o tradiţie plină de frământări, fărâmiţări, dizidenţe şi desprinderi, de care nu este străin nici actualul preşedinte oficial, Victor Ciorbea şi care, din păcate, continuă. Ce-i lipseşte oare PNŢCD-ului pentru a reveni pe prima scenă politică a ţării? În primul rând partidul a plătit tribut greu faptului că în fruntea lui post-decembristă s-au aşezat oameni politici care, dincolo de respectul şi admiraţia pentru jertfele lor, au urmărit mai mult interesul personal şi, probabil, şi din cauza vârstei nu au fost scutiţi de erori, aprecieri şi orientări neconforme cu realitatea, fapt care s-a repercutat negativ, atât în menţinerea unităţii partidului cât şi a influenţei în rândul electoratului. Dar cea mai mare greşeală, care se face şi astăzi, este aceea că în loc să se meargă pe principiul includerii tuturor membrilor şi simpatizanţilor se optează pentru principiul excluderii tuturor celor care, deşi vor binele partidului, nu îşi au loc în rândurile sale. Deosebirile de vederi şi abordarea economică, socială, politică, ca şi structura socială eterogenă şi nu în ultimul rând conflictele de interes personal, pentru accederea la osul puterii, au făcut ca PNŢCD-ul de azi să fie scindat, spre satisfacţia şi bucuria acelora care i-au cântat şi îi cântă prohodul. Îi lipseşte apoi PNŢCD-ului un lider de marcă, gen Corneliu Coposu, adică un senior înţelept şi înţelegător, carismatic şi mai ales tânăr ca să nu mai vorbesc de prezenţa acolo sus, în conducerea lui, a unei doamne gen Angela Merkel, deoarece chiar dacă lui Iuliu Maniu nu i-au plăcut femeile, partidul are nevoie nu numai de surorile Coposu ci şi de o imagine nouă după chipul şi asemănarea frumoaselor noastre românce de la ţară, de acolo de unde-şi trage seva şi rădăcinile partidul. Dacă Ciorbea, Ciuhandu, Marga, Miluţ au eşuat în relansarea partidului, poate că se va găsi o doamnă cu mâna de fier să o facă. Orium, o Elenă nu i-ar strica partidului, atâta timp cât Victor Ciorbea nu are, vorba lui Silviu Brucan, sânge în instalaţie! Mai presus de toate, PNŢCD-ul trebuie să revină cu picioarele pe pământ şi să-şi găsească obiectul de activitate, întrucât ţărănism fără ţărani nu se poate!
Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI