„Ţara asta”!

A trecut şi Ziua Naţională a României, fad, excesiv de politizată, cu huiduieli, sudalme şi vorbe de ocară, aşa cum se întâmplă de la revoluţie încoace. Arborarea drapelului naţional pe casele oamenilor a devenit aproape o ruşine. Nimeni nu mai simte niciun fior de înălţare, făuritorii Marii Uniri au fost uitaţi. Ce să mai discutăm de patriotism! L-am văzut pe premierul Emil Boc vorbind la televizor şi spunând de „ţara asta”. Şi nu se referea la Mozambic sau la Namibia, pentru că atunci l-aş fi înţeles. Din nefericire, mai toţi politicienii se exprimă la fel. Chiar şi confraţii noştri din mass – media, care în goana nebună  după rating nu se dau în lături de a băhuli, în fel şi chip „ţara asta”. Ce să mai vorbim de preşedintele Băsescu, cel care cu sictiru-i caracteristic îndemna medicii, profesorii şi artiştii să-şi părăsească meleagurile natale…
Şi dă-i cu „ţara asta” „în sus şi-n jos”. Totul pe un ton de lehamite, de parcă ar vrea să ne convingă de faptul că „asta-i ţara voastră şi noi nu putem s-o schimbăm! Dacă nu vă place… valea!”. Au auzit ei oare vreun italian să spună „questo paese” sau un francez zicând „ce pays”, când vine vorba de Italia ori Franţa? Eu cred că nu. Vor adăuga întotdeauna un pronume posesiv, „nostra paese” sau „notre pays”, tocmai pentru a sublinia legătura indistructibilă cu pământul pe care s-au născut. Şi când pronunţă aceste cuvinte se simte o dulceaţă de miere în glasul lor…
Numai politicienii români vorbesc de „ţara asta”, ca şi când pentru ei ar fi o bătaie de la Cel de Sus, că au ajuns unde sunt acum şi trebuie să o scoată din prăpastia în care tot ei au azvârlit-o. Au instinctul de câine dingo, care odată ce apucă în turma de oi, nu se opreşte după ce a ucis un animal şi apoi să-l mănânce, ci continuă să omoare tot ce e viu în jurul lui. Aşa şi cu mai marii zilei, acumulează averi după averi, fără să le pese că cei mulţi o duc extrem de greu. N-au vândut „ţara asta” en-gros, ci pe felii, cu tot ce se afla deasupra şi în subsol. Dar n-au făcut-o degeaba, ci pe comisioane grase. Iar acum, că tot nu mai au ce scoate la mezat, dau din colţ în colţ!
Sărbătoarea Naţională a „ţării ăsteia” a ajuns o bătaie de joc. Ungurii umblă cu drapelul roş-alb-verde de-a lungul şi de-a latul României, iar când s-a pus problema organizării unui concert cu muzica lui Enescu şi Bartok, român şi el la origine, în Budapesta, am fost trataţi cu flit de autorităţile maghiare. Vicepreşedintele Parlamentului Europei, „românul” Laszlo Tokes susţine că pe 1 Decembrie este în doliu, în semn de protest pentru faptul că Transilvania a fost ruptă samavolnic din trupul Ungariei Mari. Peste Prut, fostul preşedinte Voronin spunea în limba rusă, că se opune sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în Republica Moldova. Şi colac peste pupăză, întâiul om în „ţara asta”, Traian Băsescu, în loc să primească defilarea gărzii de onoare sub Arcul de Triumf, a plecat cu treburi „foarte importante” în Kazahstan… Oare aşa ar fi procedat Berlusconi, pe 2 iunie sau Sarkozy, la 14 iulie?
Spiritul Alba Iuliei s-a diluat în apa Dâmboviţei, în oraşul despre care, naivul Slavici scria că „Soarele pentru toţi românii, de la Bucureşti răsare”. Acolo unde parada militară şi festivităţile de Ziua Naţională au devenit o corvoadă, obstrucţionând circulaţia potentaţilor. Acolo unde Pro TV îşi sărbătoreşte propria aniversare, lansând în eter doar imagini cu miile de compatrioţi care se calcă în picioare pentru un blid de fasole, nişte sarmale şi un pahar de vin!
„Ţara asta” nu mai este demult a românilor, ci un ţinut unde şi-au făcut loc impostorii şi locuitorii de ocazie. Abia acum am înţeles pe deplin cuvintele lui Octavian Paler: „Eu am o singură patrie, restul sunt ţări!”. Din păcate, pentru foarte mulţi, România nu mai este „patria”, ci… „ţara asta”!
Dumitru HENEGAR

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI