Tânăr surprins de jandarmi la furat într-un supermarket din municipiul Sebeş
Un tânăr din Târgu Mureş riscă dosar penal după ce a fost surprins în flagrant de jandarmi în timp de sustrăgea diverse produse dintr-un supermarket din municipiul Sebeş.
Potrivit Jandarmeriei Alba, “fapta s-a petrecut luni 22 iulie, în jurul orei 16.30, iar prezenţa jandarmilor a fost solicitată printr-un apel la 112 de către un agent de pază al magazinului. Acesta a semnalat faptul că observase o persoană care avea un comportament suspect şi pe care o bănuia că a sustras produse din incinta magazinului.
Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat în regim de urgenţă în locul indicat prin apelul telefonic şi l-a oprit pe suspect imediat după ce acesta a părăsit magazinul. În urma verificărilor legale, asupra acestuia au fost găsite mai multe produse cosmetice.
Bărbatul a fost identificat ca fiind Alexandru P., în vârstă de 23 de ani, domiciliat în municipiul Târgu Mureş. Pe numele acestuia au fost întocmite acte de constatare, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cercetările vor fi continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea în România până în 23 noiembrie 2026: Temperaturi sub normal. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată
Cum va fi vremea în România până în 23 noiembrie 2026: Temperaturi sub normal. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată România intră într-o perioadă mai rece decât în mod obișnuit, potrivit estimărilor meteorologice actualizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 26 octombrie – 23 noiembrie 2026. Temperaturile vor coborî sub mediile climatologice în […]
Evaluarea Națională ar putea include noi probe: Ce propune noul ministru al Educației Ministrul Educației, Sorin Costreie, propune diversificarea Evaluării Naționale de la finalul clasei a VIII-a, prin introducerea unor noi probe, pe lângă cele de Limba și literatura română și Matematică. Printre variantele avansate se numără o probă din domeniul științelor socio-umane și una […]
Pilonul II de pensii în 2026: Cum verifici câți bani ai în cont și când îi poți retrage Românii care contribuie la Pilonul II de pensii pot verifica online suma acumulată și fondul la care sunt înscriși, fără să fie nevoie să aștepte până la pensionare pentru a afla valoarea economiilor. Retragerea banilor este însă […]
