Ştirea zilei

Tânăr din Sebeș, condamnat după ce a vândut droguri unui investigator sub acoperire

Ioana Oprean

Publicat

în

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă într-un dosar cu obiect traficul de droguri în care a fost judecat un tânăr de 23 de ani din Sebeş.

Instanţa a respins, în 31 octombrie 2018, apelul declarat de DIICOT Alba Iulia şi a menţinut pedeapsa decisă de instanţa de fond. N. Alexandru Aurel a recunoscut şi regretat faptele şi a primit 1 an şi 4 luni de închisoare, pedeapsă suspendată în ceea ce priveşte executarea, sub supraveghere, pe o perioadă de 2 ani.

În cuprinsul actului de sesizare a instanţei se arată, în fapt, că în data de 25 ianuarie 2016, aflându-se în parcarea unui local din municipiul Sebeş, i-a vândut investigatorului sub acoperire 1,8 grame rezină de canabis, contra sumei de 160 lei.

Anterior, investigatorul a fost autorizat să efectueze cumpărări de droguri de la un alt suspect şi de la persoanele din anturajul acestuia. ”În urma unei discuţii telefonice purtate cu V. I. A., s-a întâlnit cu acesta în staţia de taxiuri pentru a cumpăra 2 grame de haşiş.

La faţa locului, V. I. A. i-a spus că nu mai are haşiş deoarece a vândut toată marfa, în schimb ştie o persoană pe nume N. care îi poate vinde. V. I. A. i-a solicitat investigatorului să se deplaseze în parcarea din faţa localului D. C. pentru a se întâlni cu numitul N., identificat ca fiind N. A. A. În acest context, cel din urmă i-a vândut investigatorului două bucăţi de substanţă vegetală solidă, de culoare maro, cu aspect şi miros specific genului canabis, contra sumei de 160 lei”, se afirmă în motivarea instanţei de la judecată.

Inculpatul a declarat că în acea perioadă a mai vândut caanabis mai multor persoane cu preţul de 50 lei gramul.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]

Citește mai mult