Tânăr din Sebeș atenționat de jandarmi – Și-a gătit un grătar în stradă și a lăsat focul nesupravegheat
În timp ce executa luni, 22 septembrie, o misiune de patrulare pe strada Luncii din municipiul Sebeş, un echipaj de jandarmerie a observat, la ora 21.30, un foc nesupravegheat.
”Acesta se afla chiar la capătul străzii, aşadar într-un loc public, care are în imediata apropiere mai multă vegetaţie uscată. În urma verificărilor efectuate a rezultat că focul fusese aprins de un bărbat de 28 de ani, cu intenţia, conform propriilor spuse, de “a-şi face un grătar”, iar acesta nu a considerat necesar să rămână în zonă pentru a-l monitoriza deoarece urmărea o emisiune culinară la televizor”, precizează Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
Jandarmii i-au explicat că, potrivit prevederilor legale, persoanele fizice care desfăşoară activitatea de picnic au obligaţia să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă. Totodată, i-au atras atenţia asupra pericolului pe care l-ar fi reprezentat extinderea flăcărilor la vegetaţia din jur şi l-au sancţionat contravenţional cu avertisment scris.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Luca Leterna, elev al Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra, calificat la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română: Punctaj foarte bun la faza județeană
Luca Leterna, elev al Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra, calificat la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română: Punctaj foarte bun la faza județeană Elevii Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra au obținut deosebite obținute la faza județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, desfășurată vineri, 13 martie, 2026, la Colegiul Tehnic „Apulum” […]
FOTO | Mihaela Mih-Dehelean, la Gala Excelenței în Fitness: “Inima mea a bătut pentru visul meu și pentru România”
Mihaela Mih-Dehelean, la Gala Excelenței în Fitness: “Inima mea a bătut pentru visul meu și pentru România” Mihaela Mih-Dehelean a participat, ieri, 21 martie 2026, la Gala Excelenței în Fitness – Performanțele anului 2025. Sportiva a publicat un mesaj emoționant, pe o rețea de socializare, în care a vorbit despre anii de muncă, disciplina și […]
UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier la Petrești, pe DN67C: Două autoturisme, implicate. Intervine de urgență un echipaj de prim-ajutor
ACCIDENT rutier la Petrești pe DN67C: Două autoturisme, implicate Un accident rutier a avut loc astăzi, 22 martie 2026, la Petrești, pe DN67C. Din primele informații, două autoturisme sunt implicate. Citește și: ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Potrivit ISU […]