Ştirea zilei

Tânăr din Ocna Mureş condamnat definitiv la 9 ani de închisoare pentru tentativă de omor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Tânăr din Ocna Mureş condamnat definitiv la 9 ani de închisoare pentru tentativă de omor • Rostaș Nelu Viorel mai trebuie să plătească peste 100.000 de lei reprezentând cheltuieli de spitalizare și daune morale către victimă

Un tânăr în vârstă de 21 ani din Ocna Mureş a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Rostaş Nelu Viorel a fost judecat după ce l-a înjunghiat pe un consătean, care a avut nevoie de mai mult de 100 de zile de îngrijiri medicale. Victima a fost găsită dimineaţa într-un şanţ de la marginea străzii Crângului din Ocna Mureş, rănit în zona capului. Agresiunea a avut loc în decembrie 2016, iar decizia definitivă a fost pronunțată în 26 febraurie 2018.

Agresorul și victima locuiesc la câteva case distanță, astfel că se cunosc foarte bine. Potrivit documentelor de la dosar, la data de 7 decembrie 2016 inculpatul Rostaș Nelu Viorel a fost citat la Poliția Ocna Mureș pentru a da declarații într-o cauză penală în care era cercetat pentru o faptă de violență comisă în dauna persoanei vătămate G. P., inculpatul fiind la rândul său lovit, în împrejurările cu privire la care se efectuau cercetări penale, de către fratele persoanei vătămate.

Înainte de a se prezenta la poliție, inculpatul s-a întâlnit cu persoana vătămată și cu fratele acesteia într-un local cu jocuri electronice și i-a cerut acestuia să meargă împreună la poliție și să se împace. Fiind refuzat, inculpatul a mers singur la poliție, a dat declarații, apoi a revenit la localul sus-menționat și l-a abordat din nou pe numitul M. P., însă acesta a refuzat orice discuție și a părăsit localul.

Inculpatul a rămas împreună cu persoana vătămată și cu numitul M.M.O., consumând băuturi alcoolice până în jurul orei 22.00 când localul s-a închis, apoi au mers toți trei la restaurantul (…) unde au continuat să consume băuturi alcoolice, inculpatul manifestându-și nemulțumirea față de faptul că fratele persoanei vătămate refuză să se împace în cauza penală înregistrată la Poliția Ocna Mureș.

În jurul orei 24.00 cei trei au părăsit restaurantul, martorul M.M.O. plecând la Pensiunea B., iar inculpatul și persoana vătămată pornind împreună spre casă. Pe drum, discuțiile în contradictoriu au continuat iar la un moment dat inculpatul a scos un cuțit pe care-l avea asupra sa și i-a aplicat persoanei vătămate două lovituri în zona capului apoi, deși aceasta a căzut la pământ, a abandonat-o în stradă și și-a continuat drumul spre casă. Victima a rămas căzută la pământ și a fost găsită în stare de inconștiență, a doua zi dimineața, în jurul orei 5.45, de un martor care a anunțat poliția. A fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – Secția A.T.I., apoi a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Potrivit concluziilor Raportului de expertiză medico-legală, victima a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp înțepător – tăietor (posibil cuțit), în condițiile stabilite de anchetă, iar leziunile au necesitat 100-110 zile de îngrijiri medicale, urmarea fiind și o stare de infirmitate a bărbatului lovit cu cuțitul.

Inculpatul a mai fost condamnat la plata sumei de 60.309 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare și a sumei de 44.686 lei, daune morale și materiale către partea vătămată.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro Echipamentele principale pentru construcţia sistemului de stocare a energiei în baterii (BESS) de la Teiuş (județul Alba) au ajuns pe şantier, a anunțat Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy A/S. Astfel, proiectul intră […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud, trimisă în judecată. Primar: „Spitalul are de recuperat 470.000 de lei, bani care vor fi folosiți pentru servicii medicale mai bune pentru aiudeni”

Ioana Oprean

Publicat

în

Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud, trimisă în judecată Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud, a fost trimisă în judecată. Joi, 5 martie 2026, primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a făcut precizări publice pe această temă. „Dragi aiudeni, cu un an în urmă semnam decizia de numire a noului manager interimar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia a contractat servicii de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public: Contractul prevede și analiza oportunității extinderii transportului local la nivel de areal metropolitan

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia a contractat servicii de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public Primăria Alba Iulia a contractat, joi, 5 martie 2026, prin achiziție directă, de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public local în municipiul Alba Iulia și a consultanței necesare pentru lansarea procedurii de delegare a […]

Citește mai mult