Tânăr din Bistra, cercetat penal pentru fugă de la locul accidentului. Un bărbat a fost rănit
La data de 07 octombrie 2019, în jurul orei 20.30, Poliția Orașului Câmpeni a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității Fața, comuna Albac, a avut loc un accident rutier.
Polițiștii deplasați la locul accidentului au constatat că un bărbat de 55 de ani, din localitate, a fost acroșat de un autoturism al cărui șofer și-a continuat drumul.
În urma impactului, pietonul a fost proiectat, la o distanță de aproximativ 3 metri, pe malul râului Arieș.
Victima a suferit leziuni corporale grave, fără a răspunde manevrelor de resuscitare, iar în jurul orei 21.45, a fost declarat decesul acesteia.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice autoturismul implicat în accident și pe șoferul acestuia, un tânăr de 25 de ani, din comuna Bistra, care, după producerea accidentului, a plecat la domiciliul său.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră”
Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră” „Luna Roz”, prima lună plină a sezonului în emisfera nordică, va putea fi observată pe 1 aprilie 2026 și joacă un rol important în stabilirea datei Paștelui, în timp ce „Luna Albastră”, un alt fenomen rar, va putea fi […]
„Explozia” preţurilor carburanţilor. Expert: „Soluţia sustenabilă este o reducere ţintită şi temporară a TVA”
„Explozia” preţurilor carburanţilor. Expert: „Soluţia sustenabilă este o reducere ţintită şi temporară a TVA” Soluţia sustenabilă referitoare la ieftinirea carburanţilor în România nu este o tăiere generală mare de TVA la pompă, ci o reducere ţintită, temporară şi declanşată doar când preţul sau costurile de producţie trec anumite praguri, consideră preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), […]
Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026 | Ministerul Muncii propune acordarea a 114.000 de bilete în anul 2026
Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026 | Ministerul Muncii propune acordarea a 114.000 de bilete în anul 2026 Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi asigurate în anul 2026, prin Casa Națională de Pensii Publice, potrivit proiectului de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. […]