Tânăr din Alba Iulia reținut pentru tentativă de furt din autoturisme – a fost surprins în timp ce ”opera”, noaptea trecută, în cartierul Ampoi 3, de un cetățean care a anunțat Poliția
Un tânăr bănuit de tentativă de furt a fost identificat şi reţinut de poliţiştii din Alba Iulia imediat după ce a încercat să sustragă bunuri din două autoturisme parcate în spatele unui bloc de pe strada Arieşului din municipiu.
În noaptea de 03/04.11.2016, în jurul orei 00.10, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin 112 de cu privire la faptul că în parcarea din spatele unui bloc de pe strada Arieşului, a fost observat un individ care încearcă să sustragă bunuri din autoturisme.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat un autoturism a cărui geam de la portieră era spart şi unul al cărui geam prezenta urmele unei lovituri. Proprietarii celor două autoturisme nu au reclamat furtul vreunui bun din interiorul acestora.
La scurt timp, poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia l-au depistat, în apropiere de zona respectivă, pe M.N., de 20 de ani, din Alba Iulia, un tânăr cunoscut cu antecedente penale privind fapte de furt şi aflat sub control judiciar.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că el este bănuit de comiterea celor două tentative de furt motiv pentru care a fost condus la sediul Poliţie Municipiului Alba Iulia, iar împotriva sa a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore.
În cursul zilei de azi, 4 noiembrie, M.N. va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ITM Alba: AMENZI de 22.500 de lei și 44 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 16-20 martie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii
ITM Alba: AMENZI de 22.500 de lei și 44 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 16-20 martie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii În perioada 16-20 martie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 22.500 de lei și au acordat 44 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin Programul cadru […]
Simulare Bacalaureat 2026: Câți elevi din Alba au lipsit de la proba la Limba și literatura română
Simulare Bacalaureat 2026: Câți elevi din Alba au lipsit de la proba la Limba și literatura română Elevii de clasa a XII-a au susținut, luni, 23 martie prima probă din cadrul simulării Bacalaureatului 2026, la Limba și literatura română. În județul Alba au fost înscriși 2.492 de elevi (1924 la cursuri de zi, respectiv 568 […]
FOTO | ISU Alba: Modificări importante privind securitatea la incendiu, legea 307/2006. Situațiile care pot duce la suspendarea autorizației
ISU Alba: Modificări importante privind securitatea la incendiu, legea 307/2006. Situațiile care pot duce la suspendarea autorizației Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu poate fi suspendată automat, potrivit noilor prevederi din Legea nr. 307/2006, dacă sunt constatate nereguli la instalațiile și sistemele de protecție împotriva incendiilor, explică ISU Alba. ISU Alba: Valabilitatea autorizației de securitate […]