Ştirea zilei

Tânăr de 25 de ani din Alba Iulia, condamnat la 8 ani și 5 luni de închisoare pentru trafic de droguri

Ioana Oprean

Publicat

în

Inculpatul a mai fost condamnat în 2013 la 2 ani de închisoare cu suspendare condiționată, în Spania

Simedru Raul Alexandru a primit 6 ani și 5 luni de închisoare pentru deținere, oferire și vânzare de droguri de risc, introducere în țară de droguri de risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, infracțiuni săvârșite în România. Instanța a constatat că aceste fapte sunt în concurență și în stare de recidivă cu două condamnări pe care le-a primit în Spania, în 2013, astfel că a mai adăugat 2 ani, rezultând pedeapsa finală de 8 ani și 5 luni. În Spania, inculpatul a fost judecat și condamnat cu suspendare condiționată pentru ”atentat la agentul autorității” și ”furt cu forța din locuință”.

În motivarea hotărârii, instanța descrie modul în care a acțioant tânărul în ceea ce privește traficul de droguri. ”Inculpatul Simedru Raul Alexandru este cetățean român plecat de mai mulți ani în Spania unde a deprins obiceiul de a consuma hașiș și cannabis. În luna iunie 2014, inculpatul a revenit în România pentru a-și preschimba cartea de identitate și a rămas până în septembrie 2014, ocazie cu care a adus 55 gr. cannabis în 5 batoane a câte 11 grame fiecare. În perioada cât s-a aflat în țară, inculpatul s-a întâlnit cu mai mulți tineri, unii amici mai vechi, alții, cunoscuți atunci și în cadrul întâlnirilor respective, care au avut loc fie în diferite localuri publice, fie în locuințele unor persoane, inculpatul a oferit celorlalte persoane țigări conținând cannabis, a fumat el însuși și a și vândut, în total 22 de acte materiale, inculpatul consumând și el cannabis de față cu ceilalți tineri”, se afirmă în motivarea sentinței de la Tribunal.

Anchetatorii au descoperit perosane care au cumpărat cannabis, care au precizat că au dat 60 de lei, respectiv 70 de lei pentru un gram. De asemenea, tânărul a vândut 0,8 grame cannabis pentru suma de 65 lei unui colaborator al polițiștilor de la ”crimă organizată”. ”Totodată, inculpatul nu s-a ferit să consume și el cannabis și să afirme, în cadrul întâlnirilor cu martorii susmenționați, că drogurile sunt de proveniență marocană și că în Spania deține și vinde și hașiș”, se mai susține în document.

La aplicarea pedepsei, instanța a ținut cont de gravitatea și frecvența infracțiunilor, de existența antecedentelor penale și conduita inculpatului în cursul procesului penal. ”(…) deși inculpatul a fost informat telefonic de către procuror, în data de 05.08.2015, în legătură cu cercetările care se desfășurau în cauză și faptele care fac obiectul cercetărilor, solicitându-i-se să se prezinte în vederea audierii, nu a dat curs cererii. D asemenea, pe parcursul cercetării judecătorești, la toate termenele de judecată, inculpatul a fost citat atât la adresa din Spania, cât și la adresa din România-Alba Iulia. (…) inculpatul a venit în România în data de 17.01.2018, fiind înregistrat la punctul de trecere a frontierei Nădlac II, unde a declarat aceeași adresă din Alba Iulia, astfel că nu se poate aprecia că nu a aflat despre proces, dar cu toate acestea a refuzat să se prezinte la termenul următor, care era fixat pentru data de 05.02.2018, preferând să se sustragă judecății”, susține instanța de judecată.

Pe lângă condamnarea la închisoare, Simedru Raul Alexandru a mai fost obligat la plata sumei de 17.318,78 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 15.718,78 lei în faza de urmărire penală. Decizia Tribunalului a fost contestată, dosarul urmând să ajungă la Curtea de Apel. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026 Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, a obținut două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026. Antonia Dogeanu a fost răsplătită […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO |  Petric Ștefana Alexandra, performanță de excepție la olimpiada de Psihologie, faza județeană: Eleva Liceului Teoretic Teiuș, calificată în faza națională

Ioana Oprean

Publicat

în

Petric Ștefana Alexandra, performanță de excepție la olimpiada de Psihologie, faza județeană: Eleva Liceului Teoretic Teiuș, calificată în faza națională Petric Ștefana Alexandra, elevă la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut premiul I la olimpiada de Psihologie, faza județeană și s-a calificat în etapa națională. Tânăra a fost felicitată printr-o postare pe pagina de Facebook a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Adolescent de 17 ani, din Fărău, bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba Iulia și Teiuș, REȚINUȚI de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Adolescent de 17 ani, din Fărău, bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba Iulia și Teiuș, REȚINUȚI de polițiști Un adolescent de 17 ani, din Fărău, a fost bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba […]

Citește mai mult