Tăcerea nu-i de aur!

De câteva zile dezbatem rezultatele catastrofale obţinute de absolvenţii acestei promoţii de liceeni la examenul de bacalaureat. Dezbaterea este un lucru foarte bun şi sper să nu se stingă, să nu treacă în uitare, aşa cum se întâmplă cu toate dezbaterile importante de pe la noi. Sper ca mai ales cei care conduc destinele acestui domeniu să nu se culce pe laurii corectitudinii examenului şi să se concentreze pe măsurile necesare pentru îmbunătăţirea nivelului de educaţie. Sper ca sesiunea din toamnă a bacalaureatului să nu ne aducă prea mulţi promovaţi (ştiu că unii mă înjură citind asta) pentru că este imposibil să înveţi în două luni ceea ce n-ai învăţat în patru ani. Rezultatele prea bune la toamnă n-ar fi decât dovada că ne furăm din nou, singuri, pălăria. Sper să nu apară niciun alt subiect fulminant care să ne deturneze atenţia. Despre starea reală a Educaţiei mai mult s-a tăcut decât s-a vorbit, iar cei câţiva care am avut ceva de criticat am fost repede puşi la zid de comentatori pseudoinformaţi, răutăcioşi sau pur şi simplu posesori ai unei înţelegeri superficiale a implicaţiilor atitudinii delăsătoare, îngăduitoare, care ne caracterizează de două decenii. Îngăduinţa asta prost înţeleasă nu se manifestă numai în Educaţie. Ea afectează totul. În România nu mai există reguli clare în niciun domeniu, iar scara valorilor este întoarsă cu susul în jos. Meritocraţia a fost aruncată la gunoi, obrăznicia şi tupeul au devenit vedete. Credeţi cumva că „produsele” din ultimii ani ale sistemului de învăţământ sunt capabile să schimbe această stare de lucruri? Există şi elevi foarte buni, dar ei fie pleacă departe, cât mai departe, fie sunt „sufocaţi” de marea de ignoranţă şi greşit înţeleasă toleranţă caracteristică majorităţii. Sigur că „recolta” slabă de absolvenţi de liceu din acest an se va repercuta negativ asupra instituţiilor de învăţământ superior. Multe dintre ele vor avea probleme foarte mari în a-şi acoperi locurile scoase la concurs. În primul val, acesta din vară, vor fi ocupate locurile subvenţionate de stat şi abia mai la toamnă şi (spun din nou, sper cât mai puţin) cele cu taxă. Or, multe dintre universităţi, chiar şi cele de stat, trăiesc din taxele percepute. În lipsa veniturilor cum vor putea funcţiona? Pe cale de consecinţă logică, îşi vor restrânge activitatea sau pur şi simplu se vor desfiinţa. Este oare asta o tragedie? Eu cred că nu, chiar dacă ponderea celor cu studii superioare în totalul populaţiei ne situează pe unul dintre locurile codaşe din Europa, ba chiar din întreaga lume. Cu atât mai mult cu cât dintre cei cu studii superioare prea mulţi şi-au obţinut diploma pe bani, sau prin parcurgerea unui traseu jalonat de examene, dacă nu de-a dreptul fictive atunci de o superficialitate condamnabilă. Sper ca salvarea universităţilor să nu devină un scop în sine care să umbrească interesul general, mult mai legitim al regândirii atitudinii noastre faţă de educaţie. Un interes care să nu fie clamat doar de la tribuna Parlamentului ori de la pupitrele vorbitorilor de la preşedinţie sau Ministerul Educaţiei. Sper ca politicienii să lase orgoliile deoparte şi Opoziţia să discute cu Puterea despre acest subiect la modul serios, chiar dacă Puterea a greşit atunci când şi-a asumat răspunderea pe noua Lege a educaţiei. Sper ca şocul bacalaureatului 2011 să fie punctul de plecare al unui proces care „să treacă prin foc şi sabie” întregul sistem de învăţământ, un proces purificator care să elimine cangrena.
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI