Ştirea zilei

Tabără de pictură la Pătrânjeni

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De la începutul acestei luni şi până în 12 august are loc cea de-a VI-a ediţie a unei manifestări organizate în parteneriat, de Centrul de creaţie şi cercetare continuă „Sfântul Evanghelist Luca” şi Mănăstirea Buna Vestire din Pătrânjeni, în memoria Mitropolitului Bartolomeu Anania. Tabăra de pictură se derulează sub egida „Proporţia sufletului” – reflectată în imagini sacre de artişti contemporani. Cursurile de perfecţionare iniţiate în cadrul Centrului de Creaţie şi Cercetare Continuă „Sfântul Evanghelist Luca” se desfăşoară pe mai multe domenii, experimentate pe parcursul celor cinci ediţii anterioare; acestea urmează a fi aprofundate, fiind organizate ateliere de producţie unic-art: icoană bizantină – tradiţie şi modernitate; miniatură şi ilustraţie de carte, grafică, desen; arte – textile (tapiserie, broderie, imprimeu – aplicaţie veşminte liturgice); pictură de şevalet: peisaj, pictură murală; sculptură, modelaj; intervenţii postmoderne în spaţii eclesiale. Iniţiatorul şi coordonatorul proiectului este asist. univ. drd. Marius Dan Ghenescu, directorul Centrului de Creaţie şi Cercetare Continuă „Sfântul Evanghelist Luca”. Tabăra se va încheia vineri, 12 august, cu oficierea Sfintei Liturghii de către ÎPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei şi cu un vernisaj de icoane şi picturi pe diferite teme. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare

Ioana Oprean

Publicat

în

Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]

Citește mai mult